Declarația Patriarhului Ecumenic Bartolomeu privind incendiile globale

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a transmis sâmbătă un mesaj referitor la schimbările climatice și la incendiile cauzate de acestea în mai multe zone ale globului.

Sanctitatea Sa subliniază că „astfel de fenomene extreme ne obligă să luăm în considerare fragilitatea fundamentală a naturii, resursele limitate ale planetei noastre și sacralitatea unică a creației”.

„Patriarhul Verde” spune în acest context că „plantarea mai multor copaci este cu siguranță lăudabilă, dar tăierea mai puținor copaci este poate cel mai convingător răspuns la încălzirea globală”.


Declarația Patriarhului Ecumenic Bartolomeu privind incendiile globale

Planeta noastră a fost în ultimele săptămâni martora unor valuri de căldură extreme și a unor incendii violente expansive în întreaga lume – din pădurile tropicale ale Amazonului și din regiunile deșertice ale Africii în zone acoperite în mod normal de zăpadă precum Cercul Polar Arctic și Alaska și în țări foarte îndepărtate una de cealaltă, din Spania până în Siberia.

Lună după lună am experimentat temperaturi record și valuri de căldură fără precedent care au dus la distrugerea a milioane de acri de pământ și perturbarea a milioane de oameni. Iar intensitatea acestor incendii și furtuni crește progresiv și se intensifică, impunând schimbări critice și pe măsură din partea noastră.

Oamenii de știință ne avertizează cu privire la amenințarea unor astfel de incendii asupra ecosistemelor lumii, care sunt din ce în ce mai periclitate și vulnerabile. Impactul acestor incendii ar putea reverbera pentru generații, afectând solul, infrastructura și ființele umane. Copacii sunt vitali pentru sol, pentru supraviețuirea noastră și pentru sufletul nostru. Copacii nu sunt valoroși doar pentru frumusețea lor estetică sau beneficiul comercial, ci în esență, pentru protejarea noastră împotriva schimbărilor climatice. Plantarea mai multor copaci este cu siguranță lăudabilă, dar tăierea mai puținor copaci este poate cel mai convingător răspuns la încălzirea globală.

În timp ce această criză globală a incendiilor poate să nu fie în întregime sau exclusiv o consecință sau o cauză a schimbărilor climatice, calamitățile pe care le întâmpină acum trag fără îndoială și incontestabil alarma cu privire la repercusiunile urgente și grave ale unui nivel în creștere al emisiilor de carbon. Prin urmare, dacă nimic altceva nu ne convinge, astfel de fenomene extreme ne obligă să luăm în considerare fragilitatea fundamentală a naturii, resursele limitate ale planetei noastre și sacralitatea unică a creației.

În Enciclica noastră care va apărea la 1 septembrie, prezentăm diversele demersuri și activități inițiate de Patriarhia Ecumenică în ultimii treizeci de ani, în acord cu principiile fundamentale și învățăturile propuse de Biserica Ortodoxă în ultimele douăzeci de secole în ceea ce privește conservarea creației lui Dumnezeu.

Ne rugăm pentru toți cei amenințați sau afectați de incendii din toate colțurile lumii noastre. Îi chemăm pe toți credincioșii și pe toți oamenii de bună credință să fie atenți la modul în care trăim, ce consumăm și care sunt prioritățile noastre, folosind cuvintele Sfintei Liturghii: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”.

Fanar, Sâmbătă, 24 august 2019


Foto credit: DC News

Comentarii Facebook


Știri recente