Arhiepiscopul Timotei al Aradului va împlini în data de 4 iunie 2021 vârsta de 85 de ani. Este cel mai în vârstă ierarh român, membru al Sfântului Sinod de peste patru decenii și jumătate.
Înaltpreasfinția Sa a răspuns pozitiv invitației Basilica.ro de a vorbi despre vremurile prin care a trecut și timpurile de azi, despre cum vede el Biserica înaintând prin veacuri: conservând, dar nu stagnând, păstrând esențialul a ceea ce stă la temelia Ei.
Basilica.ro: Ați trecut prin vremuri dificile. V-ați născut în timpul marii crize economice, ați trăit în timpul războiului, apoi în comunism. Pentru noi, cei mai tineri, sunteți ca o carte deschisă de istorie. Cum percepeți vremurile de acum, cu pandemia actuală, cu digitalizarea și toate celelalte? Cum v-ați adaptat la noile reguli, cu masca, distanțarea, etc.?
IPS Timotei: Mulțumesc întâi pentru amabila invitație la un interviu sub auspiciile Agenției de Știri Basilica patronată de Sfânta Patriarhie sub îndrumarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Apoi, pentru elogioasa prezentare a smereniei mele celor care urmăresc desfășurarea dialogului, în care citesc așa cum poetic ați arătat ca într-o carte deschisă de istorie, întrucât cel care răspunde întrebărilor însumează mai bine de opt decenii de viață, aceasta la rândul ei înscrisă pe perioade cu particularități istorice diferit percepute de cei competenți.
Faptul impune deci o grijă aparte pentru obiectivitatea în măsura în care limitele omenești o promovează; privitorii acestuia, desigur, apreciind mai mult sau mai puțin realitatea cunoscută din multiple izvoare, la vremea noastră îndeajuns de accesibile. Și pentru că ne referim la vremuri, se poate lesne intui că pot fi mai mult sau mai puțin favorabile mersului înainte al vieții.
Oricum, în numele credinței apelăm la izvoarele Revelației dumnezeiești, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, învățătura noastră creștinească, care raportează toate la Dumnezeu. Sfânta Scriptură arată că „pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer” (Ecclesiastul 3, 1). Mântuitorul Însuși zice: „vremea Mea încă n-a sosit; dar vremea voastră totdeauna este gata” (Ioan 7, 6). Sfântul Ilarie afirmă că „Timpul e de la Dumnezeu” (Despre „Sfânta Treime” II, 6, în Nicolae Moldoveanu, Dicționar de înțelepciune patristică, Comori dezgropate, București, 1997, p. 599, n. 5509). Amintim și versurile din Glossa Luceafărului poeziei românești: „Vremea trece, vremea vine/ Toate-s vechi și nouă toate,/ ce rău și ce e bine/ tu te-ntreabă și socoate…” (Mihai Eminescu, Poezii, Constanța, 2018, p. 387).
Textele redate sunt sugestive pentru orientarea asupra modului de a privi societatea primei jumătăți a veacului trecut din care am mai prins o parte, sesizând toate cele pozitive și negative.
Astfel, timpul marii crize economice amintite a fost simțit chiar dacă eram la vârsta preșcolară, deoarece, în chip firesc a afectat și învățământul, în domeniul căruia activa întreaga familie căreia aparțineam, urmând Războiul al II-lea Mondial cu trei bombardamente asupra orașului în care locuiam, în plus în urma unei alarme derutante refugiindu-ne în coloane, prin mărimea lor serios amenințate de către aviație, cât și de trupele terestre în conflict, până în satele apropiate în care teatrul luptelor a însemnat o amenințare mai mare decât dacă se rămânea pe poziția de acasă.
Cu experiența trăită astfel din copilărie, la care se mai pot adăuga exemplificări, oricine ar fi putut dobândi capacitatea de a intui mersul vremii cu simțământul de a dispune în timp de maturitatea angajării în frământările pe care viața le aduce. Schimbarea orânduirilor, desigur că aduce situații noi, de multe ori contrare celor obișnuite. Fiind vorba de durată, acomodarea a favorizat și calea de a găsi posibilități lesnicioase de a contribui la o conlucrare generală pe măsura condițiilor de pace și dezvoltare, chiar dacă se mai iveau și curente adverse.
După mai bine de un deceniu de transformări, s-ar putea zice radicale și odată cu terminarea studiilor, pășind în rândul clerului am dobândit și o viziune de ansamblu a responsabilității ce revine în cadrul societății fiecărei instituții fundamentale a statului, în cadrul acesteia fiecărui membru al ei.
Direcționarea oarecum determinată ideologic a unora cerea totuși o armonizare în cadrul desfășurării vieții de obște, oamenilor Bisericii revenindu-le și datoria de a găsi calea potrivită prin atașamentul față de valorile religioase și morale și care sunt mereu în concordanță cu ceea ce ființa omenească își dorește.
Intervin însă pe parcurs și evenimente neașteptate, ca de exemplu pandemia actuală, care dincolo de războaie, revoluții și altele se soldează pe lângă destule pierderi și cu vieți omenești, ceea ce impune adoptarea de noi reguli sau norme ce adesea contravin celor obișnuite până atunci. O referință se cere făcută în acest sens la purtarea măștii și distanțarea fizică protectoare față de semeni. Ori, în fața unei primejdii iminente, desigur că se impune dreapta urmare pe care rațiunea și simțirea omului o acceptă întocmai spre continuarea nestânjenită a construirii viitorului societății și, cu precădere, a celei din care face parte, a țării și poporului.
Desigur că mijloacele pe care știința și tehnica le instrumentează în cadrul dat ajută la depășirea obstacolelor, dar în toate, lucrarea sufletească își are rostul ce nu poate lipsi. Astfel, cântarul sufletesc alege greutatea fiecărei descoperiri a înzestrării omenești. Dintre cele care sunt puse astăzi la îndemâna omului pentru obținerea celor mai spectaculoase rezultate de subliniat digitalizarea.
Copilul Traian în Timișoara
Basilica.ro: Timpurile, le facem fiecare, bolile și toate neajunsurile sunt urmări firești ale faptelor noastre. Cum vedeți lumea de azi, s-a înrăit? Și-a pierdut credința? Cum sunt oamenii acum și cum erau înainte? În ce lume a trăit copilul Traian? Cum era Timișoara?
IPS Timotei: Lumea a fost creată de Dumnezeu bună, iar Providența o ține întocmai. Dacă omul cel dintâi a avut o cădere din comuniunea cu Dumnezeu aducând stricăciunea în armonia universală, ca orice încălcare a unor norme obștești, aprecierea reluării unui curs normal al desfășurării vieții ține seama și de modul de a privi ansamblul aspectelor determinante.
Acesta, cum reiese din istoria universală poate fi mulțumitor din punct de vedere material și nemulțumitor din punct de vedere spiritual, sau invers. Libertatea de care dispune omul în general este aceea de a-și croi singur destinul, nu determinat, decât într-un fel, de propriul caracter și darurile cu care este prevăzut.
Dacă ne oprim în zona noastră geografică, privind numai la învățământul teologic, e de observat că după reluarea acestuia numărul candidaților la preoție a crescut foarte mult față de cel de odinioară, ceea ce poate conchide că, nu s-a pierdut legătura cu tradiția bisericească. Timișoara, pentru că s-a făcut referire directă ca loc de naștere, creștere și activitate, dealtfel și celelalte centre nu mai puțin, Arad, Caransebeș, Oradea, Reșița, a dispus de condițiile necesare unei dezvoltări la cerințele vremii.
Astfel, personal, din copilărie am putut cunoaște sau simți alinierea sau diferența nivelului de trai în majoritatea dimensiunilor activității umane. Pentru a nu întrelăsa interesul arătat prin întrebarea asupra modului în care copilăria percepe freamătul lumii, s-ar cere adaos faptul că, pe lângă avântul acestei perioade a vieții s-au ivit împrejurările de a fi în atmosfera celor mai în vârstă, datorită înrudirilor, prieteniilor sau cunoștințelor, într-un municipiu cu pretenții și cu un cartier a cărui numire de Fabric lămurește structura, desigur și caracterul locuitorilor, vizând pluralitatea etniilor, confesiunilor, îndeletnicirilor și desigur altor factori care determină întreaga activitate.
În ceea ce privește școala, la nivelul primar am făcut-o la cea de Aplicație a Școlii Normale, ai cărei absolvenți tineri făceau practică cu cei mici sub îndrumarea instructorilor și care, fiind mai apropiați ca vârstă, favorizau încadrarea școlarilor în mersul general al vieții sociale. Prin căile enumerate s-au putut cunoaște diferite medii sociale cu instituțiile, întreprinderile sau alte unități, cu rostul lor și beneficiul pe care-l pot avea în muncă și prin contribuția celor ce nu apar cu toate posibilitățile de care dispun, adică cei mai mici. Într-un chip deosebit în Biserică au fost găsite elemente cunoscute și totodată favorabile formării urmărite, tot dintre cele de care s-a făcut amintire.
Ca sfânt lăcaș biserica parohială a răspuns întocmai exigențelor vârstei cu aspirațiile ei. Astfel, mai ales în zilele de duminici și sărbători aci se revedeau credincioși din toate straturile societății cu profesiunile și autoritatea sau prestanța ce o aveau. De subliniat că, era vremea în care monumentala catedrală nu era încă târnosită, adică până în 1946, după care dată fluctuația unora din cei care frecventau biserica din parohie s-a îndreptat spre catedrală. Participarea la programul religios s-a desfășurat, în consecință, alternativ, între cele două sfinte lăcașuri și după împrejurări la altele din apropiere, fapt ce a ocazionat o cunoaștere mai largă a oamenilor cu toate preocupările lor.
În compania colegilor de școală participarea la slujbe se făcea în biserica parohială în raza căreia se găsea școala. Mai apoi, în mediul liceal, la Colegiul Constantin Diaconovici Loga prezența era la unele capele centrale mai încăpătoare ale cartierului Cetate mai ales la vremea spovedaniei și împărtășirii dinaintea Praznicelor mari. În unele din locurile indicate, după o pauză de peste 40 de ani, vechiul program s-a reluat cu modificările normale în raportul cu trecerea timpului; s-ar zice mai mult formale decât de fond, deci fără primejdia de a pierde esența. Recensămintele pe parcurs au dat date promițătoare pentru analizarea aprofundată a stării religioase în general.
Referința la Timișoara are prioritate în funcție de cunoașterea personală, dar nu este străină cum s-ar pretinde, nici cea legată de Arad mai ales că din punct de vedere al administrației bisericești, până în 1940 județul Timiș era sub jurisdicție arădeană. La Arad, continuând tradiția învățământului teologic, după încetarea activității fostei Academii s-au ținut la răstimpuri cursuri de scurtă durată pentru îndrumarea preoților cu profesori titulari de la Institutele teologice universitare din București și Sibiu și din rândul acelora pornind îndemnul de a nu uita visul unei noi catedrale (pr. Prof. Dumitru Radu).
După Revoluția română din 1989 un prim gând pe linia bisericească a fost reînființarea școlii teologice, de data aceasta o Facultate de Teologie care a încadrat în plus și o secție de filologie și alta de asistență socială, de asemenea și un Seminar Teologic întrecând substanțial rostul fostei școli de cântăreți; apoi ca noutate cerută de nevoi și o școală teologică-sanitară. S-au inițiat odată cu reintroducerea Religiei în învățământ strângerea legăturilor Bisericii și Școlii, reluându-și cursul și revista „Biserica și Școala”, care precum indică titlul deservea ambele instituții, urmând exemplul preotului Dimitrie Țichindeal, sub numele căruia este astăzi Școala Pedagogică locală.
Studenții s-au îngrijit de apelarea la organizațiile de tineret, ca de pildă ASCOR, în virtutea faptului de a fi funcționat în trecut asociații similare, cum ar fi cea de lectură, patronată de regretatul episcop dr. Grigorie Comșa. Pentru a avea certitudinea că nu s-a întrelăsat activitatea constantă observată de la înființarea Episcopiei, pe temeiuri în bună parte moștenite, de amintit și grija pentru consemnarea a ceea ce trebuie reținut, întocmirea Cronicii eparhiei, chiar atunci când a fost momentul în anul 1989.
Student peste hotare
Basilica.ro: Cum era Europa? Ați studiat în Germania și în Elveția. Ce ne puteți pune despre acea perioadă?
IPS Timotei: Referința este în principal la Biserică, întrucât studiile s-au desfășurat în cadrul ei, iar ea a fost simțitoare la evoluția curentelor ce firesc s-au ivit în viața lumii, lucrând potrivit învățăturii și moralei ei, luând poziție de apărare sau de colaborare, după caz, totdeauna cu înțelegerea potrivită unei instituții religioase, promovând dialogul cu precădere confesional, acesta fiind indicativ și pentru celelalte.
Până la perioada studiilor ecumenice și de specializare nu am ieșit peste hotarele țării, dar am cunoscut cetățeni străini, intuind astfel felul de a gândi, de a vorbi sau trăi propriu confraților lor. Despre orașul natal s-a menționat deja, capacitatea prin însăși componența populației de a ocaziona înțelegerea față de particularitățile etnice și religioase mai ales. De asemenea, apropierea de frontieră a înlesnit și cunoașterea țărilor din imediata vecinătate. Perioada era cea de ființare a Consiliului Ecumenic al Bisericilor în aceeași cetate cu Organizația Națiunilor Unite, de deschidere ecumenică într-o concordanță cu militarea pentru un climat de înțelegere între țări și popoare, asigurând pacea mondială, totodată unitatea europeană, ca și împlinirea idealurilor de totdeauna ale umanității.
Stagiul la universități cunoscute a prilejuit contacte cu conferențiari și studenți proveniți de pe toate continentele, ceea ce a contribuit la închegarea unor prietenii ce prevesteau legături extinse pe multiple planuri, având în vedere că universitarii reprezentau diferitele ramuri sau facultăți ce vizau viitoarele profesiuni. S-au înmulțit legăturile cu credincioșii ortodocși români stabiliți în străinătate, făcându-se slujbe și contactând și pe ortodocșii de alte etnii, săvârșindu-se serviciile religioase în spații puse la dispoziție de către felurite confesiuni, întărind astfel o colaborare satisfăcătoare și pentru localnici.
De menționat că, astăzi între altele, Biserica noastră dispune în aceste țări, față de trecut, de o mitropolie cu parohii bine organizate potrivit Statutului în vigoare. Cu această experiență s-a realizat o dobândă folositoare muncii ulterioare consacrate unității Bisericii și, în același timp propășirii societății.
Slujire în timpul regimului comunist
Basilica.ro: Ați fost profesor la Seminarul din Caransebeș, secretar eparhial la Arad, apoi la Timișoara, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului, ați devenit ierarh în perioada comunistă. Cu ce provocări v-ați confruntat din partea regimului ca slujitor al Bisericii? Dar personal?
IPS Timotei: Am intrat în funcție îndată după 1960 când poziția Bisericii în raport cu statul era statornicită în cadrul noii orânduiri, neapărând evenimente de tensiune. Orice neajuns se putea îndrepta fie în mod direct între compartimentele angajate ale birocrației, fie prin mijlocirea Ministerului sau mai apoi Departamentului ori Secretariatului de Stat pentru Culte. La locul activității am avut mulțumirea de a nu înregistra vreun moment din cele indicate. Sectorul fiind subvenționat de stat, celor ce lucrau le revenea îndatorirea unei activități corecte într-o armonizare în ansamblul celorlalte sectoare pentru asigurarea contribuției tuturor cetățenilor la afirmarea țării pe plan mondial.
Basilica.ro: Ați avut un unchi, notar care a făcut închisoare în acele vremuri. Ne puteți spune ceva despre el?
IPS Timotei: În legătura unchiului dr. Tiberiu Seviciu nu am consemnat nici o observație. A fost cinci ani deținut politic. A fost deputat în Parlament din partea Partidului Liberal, de asemenea și în organismele bisericești, ca Adunarea Eparhială a Episcopiei Aradului, după ce încă din școală s-a aflat în atenția episcopului Miron Cristea, devenit Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
După școala primară în comuna Ieșnic, județul Timiș-Torontal, azi prevăzută cu un așezământ monahal, a absolvit Liceul, azi Colegiul Coriolan Brediceanu din Lugoj și Facultatea de Drept din Cluj, activând ca notar public în Lugoj, fiind și președinte de asociații culturale și sportive, ca de exemplu pentru echipa Vulturii și corala Ion Vidu. S-a remarcat în lucrările de renovare a bisericii din oraș și în sprijinirea școlilor. Cimitirul local i-a înscris numele în rândul personalităților bănățene înmormântate.
”Conservarea nu înseamnă și stagnare
Basilica.ro: Sunteți ierarhul cu cea mai îndelungată păstorire. Spuneați la un moment dat că în slujire ați fost mai mult „conservator” și „continuator”. Cu toate acestea, ați ridicat o catedrală nouă, ați edificat mănăstiri, Seminarul monahal de la Prislop ș.a. Care este realizarea care vă bucură cel mai mult? Ce proiecte de viitor aveți pentru eparhie? Ce mandate lăsați urmașilor?
IPS Timotei: Cele două însușiri le-am folosit în sensul de respect pentru tradiție, dar și pentru înnoire. Conservarea nu înseamnă și stagnare, ci faptul că realitatea păstrează toate bunele însușiri care, la rândul lor, rezistă deteriorării. Tradiția Bisericii are o valoare deosebită. Pentru o înțelegere mai realistă de menționat că înnoirea trebuie să păstreze esențialul a ceea ce stă la temelie.
Pentru că s-a amintit de ridicarea sfintelor locașuri, de exemplu stilul Catedralei arădene a ținut să adopte și liniile definitoare ale clădirilor reprezentative ale locului, pentru a nu fi străină ansamblului și să nu deformeze planul general al construcției. Credincioșii din toate vremurile au luat ca model pentru lăcașurile de cult vechile temple, nu construcțiile profane spre a fi locuri de reculegere și înălțare.
Dacă sunt ierarhul locului cu cea mai lungă arhipăstorire desigur că îmi revine obligația păstrării celor moștenite cu răspunderea în fața viitorului, în conformitate cu tot ceea ce este valoros și cu aceeași măsură să se întregească, neîntrelăsând cu nimic preferințele celor care ostenesc la noi întreprinderi. Consultarea cu clerul și credincioșii în organismele îndreptățite a constituit permanent modalitatea proprie de lucru.
De exemplu, construcția noii Catedrale a dispus de la început până la sfârșit, în toate etapele, de un comitet de sprijin alcătuit din credincioșii competenți în materie a căror aport a fost decisiv. Ca un proiect de viitor, socotit important este cel al refacerii edificiului alăturat Centrului Eparhial, adică fostul internat diecezan, mai apoi Spital TBC, iar pe mai departe obiectiv social, întâi de toate cămin pentru vârstnici. De menționat că eparhia are un astfel de cămin de proporții mai mici la mănăstirea Tămand și un altul în parohia Dorgoș, care se îmbie celor doritori.
Acolo unde nu are propriile spații, Biserica își oferă serviciile religioase unităților de stat cu o capelă în Centrul pentru vârstnici Arad, prevăzută și cu preot slujitor. S-ar privi în aceasta împletirea dintre tradiție și înnoire. Biserica a dispus în cursul vremii și de spații culturale. În prezent în municipiu are un centru modern la parohia Arad Bujac. Poate reprezenta un mandat lăsat celor care urmează în loc și în cuprinsul eparhiei. Este acreditată convingerea că generațiile viitoare luând aminte la cele împlinite vor continua lucrarea în ritmul avântului vieții însăși, exigențelor oamenilor spre tot mai numeroase și mari realizări.
”Momente emoționante
Basilica.ro: Sunteți singurul ierarh în viață dintre cei care au oficiat hirotonia arhierească a actualului Patriarh în urmă cu 31 de ani, la Timișoara. Cum era pe atunci Părintele Patriarh – episcopul vicar Daniel Lugojanul?
IPS Timotei: Într-adevăr se amintesc momente emoționante, ca ale unui act de hirotonie, ce prevestea pentru noul episcop urcușul cuvenit pregătirii și competenței dovedit pe parcurs. Funcțiile de profesor universitar și de consilier patriarhal deținute până la acea dată când i se încredința un nou mandat de responsabilitate au dat mărturie deplină despre împlinirile de prestigiu, temeiuri pentru altele mai mari pentru timpul ce urmează.
Basilica.ro: Cum ați descrie pe scurt activitatea Bisericii sub păstorirea Preafericirii Sale?
IPS Timotei: Atenția sa s-a îndreptat spre tot ceea ce este constructiv și reprezentativ pentru Biserică și societatea care urmărește realizarea personalităților spre a reprezenta cu demnitate întreaga istorie a țării și poporului. Au fost astfel avute în vedere pe baza legislației bisericești și în virtutea misiunii sacerdotale toate sectoarele angajate într-o lucrare cu înțelepciune proiectată. Așadar, e de privit la o vreme de afirmare plenară a însușirilor Bisericii în lumina Providenței, cum am subliniat altcând.
Basilica.ro: Azi sunt tot felul de tulburări în viața publică referitoare la Biserică. În timpul pandemiei au fost restricții, îndoieli, dezbateri… Ce sfaturi ați oferi tinerilor care vor să slujească Biserica, fie din poziție de cleric, fie ca mireni?
IPS Timotei: Clerul trebuie să fie prezent în orice mediu cu întreaga capacitate a virtuților cerute pentru care însuși să dea mărturie că le dețin: ascultare, răbdare, omenie, înțelepciune, filantropie. La fel și membrii organismelor parohiale, consilii și comitete, putând fi antrenați și bunii credincioși sau bisericani pregătiți pentru misiune.
Slujire în Ungaria
Basilica.ro: Timp de șapte ani ați fost ierarh și pentru comunitățile românești din Ungaria. Am observat că viața bisericească a românilor din afara granițelor țării este uneori mai grea, dar și frumoasă. Comunitățile sunt mai unite între străini. Cum era / este în Ungaria? Ce ar trebui să facă Biserica pentru românii din Ungaria în Anul omagial al pastorației românilor din afara României?
IPS Timotei: Vecinătatea în curs de veacuri a adus legături strânse, care au favorizat și pe cele de nuanță religioasă. Astfel, a fost posibilă înființarea unui vicariat ortodox român în orașul de frontieră Gyula, devenit mai apoi gazda Episcopiei românilor ortodocși din Ungaria. Religia își păstrează respectul și deschiderea față de un dialog constant pe toate planurile sociale. De câte ori am poposit singur sau însoțind pe regretatul patriarh Teoctist sau pe mitropolitul Nicolae al Banatului, am avut o primire călduroasă atât în rândul populației românești, cât și a celei maghiare, în plus intrare până la cele mai înalte autorități de stat pentru rezolvarea cerințelor curente locale.
Oricum, vizitele au fost reciproce între clerul și credincioșii de acolo și din țara mamă și se cer continuate, fiecare însemnând un spor în legăturile stabilite până acum. Profesori de muzică din Arad s-au deplasat adesea spre a sprijini activitatea corurilor parohiale de dincolo de graniță. De menționat că în îndrumarea pastorală necesară până la funcționarea Episcopiei proprii și după aceea, legăturile au primit o notă în plus și prin concursul dat de Episcopia Oradiei, care efectiv s-a angajat în împlinirea dorințelor din parohiile mai apropiate de orașul de reședință. Cele două eparhii din țară, împreună cu cea amintită, având bineînțeles binecuvântarea Patriarhiei Române, întețesc legăturile frățești ținând mereu trează conștiința apartenenței la Biserica din țara mamă prin întreaga lucrare ce o desfășoară.
Basilica.ro: În diaspora, românii sunt găzduiți de creștinii de alte confesiuni, împrumută de la ei lăcașe de cult sau chiar se slujește cu rândul. Ați reprezentat Biserica la diverse conferințe interconfesionale și intercreștine. Cum vedeți relația actuală a Bisericii Ortodoxe cu celelalte confesiuni?
IPS Timotei: Aspecte ale dialogului Ortodoxiei cu confesiunile creștine au mai intervenit în cursul convorbirii. Desigur că în fiecare Biserică Ortodoxă acesta se desfășoară în contextul legăturilor locale practice. În general are condiții optime de a se dezvolta. Există o conlucrare mai ales că se impun unele cerințe, ca de exemplu în privința căsătoriilor mixte, spre a evita și exercitarea unui prozelitism neavenit.
Ospitalitatea liturgică este observată cu multă înțelegere, în acest caz constatând că în bună parte credincioșii Bisericilor Ortodoxe naționale s-au îngrijit de dobândirea propriilor locașuri de cult, spre a se feri de eventuale înrâuriri sau de primejdia jurisdicțiilor necanonice. De cele mai multe ori înzestrarea lor s-a făcut din țara mamă, în semn de întărire a asigurării grijii părintești de care se bucură.
Mai frecvente sunt legăturile cu bisericile istorice locale, având rezultate promițătoare de conlucrare în timp. Nu este de prisos a atrage atenția însă că există și unele rezerve, de exemplu în luna ianuarie a fiecărui an o săptămână este rezervată rugăciunii pentru unitatea creștină; adică în locurile de rugăciune ale fiecărui cult se adună credincioșii de diferite credințe sub același text biblic călăuzitor, spre a reflecta asupra problemelor care îi unesc sau îi despart, căutând și calea spre o convergență prin felul de a gândi și a trăi creștinește.
În ultimii ani poate tocmai pentru faptul că s-au dovedit binevenite întâlnirile pentru o cunoaștere reciprocă și angajare în mediul spiritual, s-au ivit persoane care, fără a-și afișa apartenența, acostau pe cei aparținători Ortodoxiei, spre a le imputa deschiderea spre ecumenism.
În cazul angajării unei discuții, inoportunii nu dovedeau orientarea potrivită în cauza abordată. Desigur că se impune o lucrare stăruitoare într-un câmp larg oferit adevăratei misiuni. Consultațiile în cadrul Ortodoxiei se fac cu deplină competență și atentă pregătire, fiind oglindite în hotărârile sinodale, ca de exemplu de la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe de la Creta din anul 2016.
Basilica.ro: Ce credeți despre slujirea mediatică a Bisericii? Despre prezența clericilor pe rețelele de socializare? Pandemia a dovedit că este necesară, dar implică și destule riscuri. Cum ar trebui creștinul să folosească noile tehnologii?
IPS Timotei: Prezența bisericească pretutindeni prin radio, televiziune, presă de specialitate, etc. este binevenită, cu aceea de a fi pregătită cu pricepere și angajare de convorbiri oficiale de înaltă ținută. Socotim că acei credincioși care recurg la folosirea noilor tehnologii trebuie să aibă în vedere nu doar aspectul instructiv, de cunoaștere mai extinsă a rânduielilor bisericești, ci și aspectul de educare și edificare sufletească în viața liturgică și morală a Bisericii, ceea ce ar contribui la afirmarea propriei conștiințe creștine.
Foto credit: Arhiepiscopia Aradului
