Crosul pentru viaţă 2017. Sute de persoane au alergat şi donat pentru o cauză nobilă

Peste 250 adulți și aproape 150 copii au luat startul sâmbăta aceasta la Crosul pentru viață, în parcul bucureștean Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul caritabil, ajuns la ediția a III-a, se desfășoară în luna martie, în cadrul Lunii pentru Viață.

Alergătorii au putut participa în 18 martie 2017 la una din cele două curse de 10 km, respectiv 3 km, și să-și înscrie copiii la cursele dedicate lor.

Participanții au donat pentru susținerea unei cauze nobile: sprijinirea femeilor aflate în situații de criză și a familiilor cu copii mici care trec prin momente dificile și pentru care ajutorul prompt este vital, informează Radio Trinitas.

Crosul a fost organizat și anul acesta de Asociația Studenți pentru viață, în colaborare cu Pegas Triatlon Club.

Voluntarii asociației și-au propus sprijinirea unui număr de 10 mame și 14 copii pentru a acoperi costurile nevoilor de bază, adică alimentație, igienă, utilități și consultații medicale.

Banii vor fi utilizaţi și pentru asigurarea unui fond de urgență pentru situațiile de criză, a spus Alexandra Nadane, președintele O.N.G.-ului.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente