Credincioșii din Slobozia s-au rugat împreună cu ierarhul lor în Duminica Ortodoxiei

În prima duminică din Postul Mare, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Înălţarea Domnului din Slobozia.

La Liturghia Sfântului Vasile oficiată în 5 martie 2017, răspunsurile la strană au fost oferite de Corul Seminarului Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Slobozia, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, Preasfinţia Sa a vorbit despre însemnătatea primului popas spiritual al Sfântului şi Marelui Post: Duminica Ortodoxiei, în care Biserica serbează restabilirea cultului sfintelor icoane la Sinodul al șaptelea Ecumenic.

La final, ierarhul a mulţumit credincioşilor prezenţi pentru participarea la misiunea Bisericii prin contribuția la colecta Fondului Central Misionar.

Comentarii Facebook


Știri recente