Conferința preoților de caritate bucureșteni

Preoții de caritate din spitalele bucureștene s-au întâlnit astăzi, 18 decembrie 2012, într-o nouă conferință. Întâlnirea a avut loc la Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, iar tema dezbătută a fost „Depresia”. Conferința a reunit atât clerici, cât și cadre medicale și profesori universitari.

Încercăm pentru prima dată să prezentăm depresia prin prisma legăturii dintre medicină și spiritualitate. Depresia chinuiește umanitatea încă din cele mai vechi timpuri și se prezintă și la noi în țară, din ce în ce problemele se acutizează drept urmare am luat această inițiativă”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Radu Ilaș, preot de caritate la Biserica Spitalului Clinic de Psihiatrie.

În cadrul conferinței a fost prezentat și un referat, fiind evidențiate statistici legate de această boală.

Lucrările celei de-a XXV-a sesiuni a Cercului pastoral Comunicare și Comuniune al preoților din spitalele bucureștene au fost precedate de Sfânta Liturghie oficiată în biserica din incinta instituției medicale.

Comentarii Facebook


Știri recente