La Aiud a avut loc astăzi, 19 octombrie, o nouă conferință preoțească din sesiunea de toamnă cu preoții din acest protopopiat.
De la ora 9.45 la Capela Sfântul Ioan Botezătorul din Aiud a avut loc o slujbă Te Deum în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei al Alba Iuliei, în cadrul căreia părintele Cornel Marcu a rostit o scurtă meditație duhovnicească. Conferința preoțească a avut loc de la ora 10.00, la sediul protopopiatului din Aiud, și a fost susținută de părintele profesor dr. Nicolae Bolea, tema acestei sesiuni fiind „Mitropoliții Transilvaniei: Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici”. Conferința a fost prezidată de către Înaltpreasfințitul Andrei. La această întâlnire au participat toți cei 80 de preoți din protopopiatul Aiud, a informat părintele protopop Ioan Tocănel.
Celelalte conferințe preoțești din Arhiepiscopia Alba Iuliei vor avea loc la Alba Iulia (02 noiembrie) și la Sebeș (04 noiembrie).