Conferință cultural-duhovnicească la Râmnicu Vâlcea

Miercuri, 11 martie 2015, în cea de-a treia săptămână din Postul Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului a organizat o conferință cultural-duhovnicească în Sala Consiliului Județean – Vâlcea. A conferențiat biofizicianul dr. Virgiliu Gheorghe, cunoscut publicului român mai ales prin seria de lucrări științifice despre impactul televiziunii asupra minţii umane, potrivit arhiram.ro.

În cuvântul de deschidere, pr. dr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, a mulțumit din partea Arhiepiscopiei în mod special tuturor părinților, oficialităților și personalităților culturale din județul Vâlcea, care au înțeles valoarea orei de Religie și au sprijinit înscrierea elevilor la această oră, județul Vâlcea fiind pe locul patru din țară, cu un aproximativ procent de 95% de elevi înscriși.

Făcând apel la cele mai recente studii din domenii științifice precum fizică, medicină, fiziologie, sociologie, psihologie, neuropsihologie și bioetică, dar și la învățătura ascetică a Bisericii noastre, dr. Virgiliu Gheorghe a prezentat statistic principalele provocări prin care este forțată să treacă familia zilelor noastre. Discursul domniei sale a vizat, totodată, și tehnicile moderne de manipulare prin imagine, sub forma unei culturi vizuale care are drept țintă anularea discernământului uman și înrobirea libertății interioare.

„De ce stau copiii pe Facebook? Pentru că vor să li se acorde atenție! Atenție pe care nu au avut-o de la părinți, atenție pe care n-au avut-o de la colegi, stima lor redusă de sine. Vor și ei să pară cineva, să fie cineva. Intră pe Facebook, le-a crescut numărul de like-uri și simt că sunt cineva. Dar este o mare dramă, că pe asta se instalează și crește depresia, pentru că omul, oricât s-ar minți și ar fi mințit, lăuntric știe că nu e așa. Și acel glas lăuntric îi spune: Tu ești nimeni!, și înnebunește. De aia consumă droguri, de aia se duc la desfrânări, pentru că au stimă de sine redusă, nu au demnitatea aceea de om, forța aceea pe care ți-o dă întâlnirea cu natura, întâlnirea cu Dumnezeu, întâlnirea cu oamenii, dragostea, valorile adevărate, copiii aceștia n-au nici valori, ei nu mai au valori”, a spus biofizicianul dr. Virgiliu Gheorghe.

Conferința, cu titlul „Provocările familiei zilelor noastre”, face parte din seria de evenimente „Serile duhovniceşti” organizate de Arhiepiscopia Râmnicului pe parcursul Postului Mare. Au participat numeroși tineri, dar și persoane în vârstă.

Comentarii Facebook


Știri recente