Comunitățile ortodoxe înregistrează cea mai mare creștere între denominațiile creștine din Australia

Recensământul populației din Australia arată că, în perioada 2016-2021, cea mai mare creștere în număr de credincioși s-a înregistrat în rândul comunităților ortodoxe: ortodocșii greci sunt pe primul loc, iar ortodocșii sârbi și cei antiohieni se situează și ei în top. Cifrele sunt însă modeste față de creșterea numărului de „creștini neafiliați” unei biserici sau comunități de credință.

Comunitatea ortodocșilor greci din Australia a crescut cu 17.400 de credincioși, cea a ortodocșilor sârbi cu 7.300 și cea a antiohienilor cu 4.400 de credincioși.

Recensământul din 2016 arăta un total de 397.431 de greci sau persoane de descendență greacă în Australia (cei din urmă fiind cam o treime din total). Este una din cele mai mari comunități ale diasporei grecești din lume, iar 91% din membrii ei sunt și membri ai Bisericii Ortodoxe Grecești.

Totuși, cea mai mare creștere este în rândul celor care se declară creștini, dar neafiliați unei comunități de credință.

Anul trecut, 688.400 de australieni s-au declarat „creștini neafiliați”, de nouă ori mai mulți decât în 2016 (când erau doar 76.100). Aceștia reprezintă acum 2,7% din populația Australiei, cam același procent cât al adepților hinduismului.

Această neafiliere are loc pe fundalul unei lipse de religiozitate în populația generală: doar 44% din Australieni s-au declarat creștini, în timp ce alți 39% nu au declarat nicio afiliere religioasă.

Următoarele procente pe lista opțiunilor religioase din Australia sunt musulmanii (3,2%), hinudșii (2,7%) și budiștii (2,4%). Islamul și hinduismul înregistrează cea mai rapidă creștere între celelalte religii, în timp ce budismul înregistrează o scădere în număr de adepți în Australia.


Românii din Australia numără aproximativ 25.000 de persoane, iar cei din Noua Zeelandă 3.000. Sunt organizați în cadrul Episcopiei Australiei și Noii Zeelande.

Protopopiatul Australiei era format anul trecut din 14 parohii, 8 parohii în formare şi o mănăstire, iar Protopopiatul Noii Zeelande cuprindea 5 parohii și 2 parohii în formare.

Vezi și:

Foto: Mark Petropoulos via Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente