Colinde la Mănăstirea Rătești

Astăzi a avut loc serbarea de Crăciun a elevelor de la Liceul Teologic „Sfântul Epifanie al Ciprului” de la Mănăstirea Rătești. Evenimentul a avut loc în Biserica „Sfânta Treime” și „Sfântul Mucenic Dimitrie” a așezământului monahal, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, informează TRINITAS TV.

„Colindele îndeamnă pe noi toți să fim mai buni și mai drepți și să fim milostivi, după cum se exprima o elevă de la seminar într-o frumoasă poezie. Colindele ne îndeamnă la prietenie, la respect și mai ales la păstrarea credinței celei adevărate”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie.

Au participat profesorii instituției de învățământ teologic, în frunte cu maica directoare.

După încheierea serbării, elevii din cadrul Cercului de muzica „Nitraria” ce funcționează pe lângă Grupul Școlar Tehnic „Sfântul Mucenic Sava” din Berca și copii de la Grădinița cu program prelungit din localitate au susținut un program specific sărbătorii Nașterii Domnului.

Tot astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie a fost colindat, în Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău, de elevii Școlii de aplicație a forțelor aeriene „Aurel Vlaicu” de la Bobocu.

Elevii au interpretat colinde, cântece de stea și pricesne.

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei le-a oferit la final colindătorilor, după tradiție, cadouri.

Comentarii Facebook


Știri recente