Cifrele diasporei: Mai multe botezuri, cununii și primiri la Ortodoxie în 2022

Raportul de activitate al Patriarhiei Române aduce în atenție și anul acesta cifre îmbucurătoare privind evoluția eparhiilor din afara țării.

În afara frontierelor actuale ale României, Patriarhia Română are în jurisdicția sa patru arhiepiscopii şi nouă episcopii, arhiepiscopiile fiind și centre mitropolitane.

În aceste eparhii existau, la finalul anului 2022, un total de 1.483 parohii și filii, față de 1.472 parohii şi filii la finalul anului 2021, 71 așezăminte monahale ortodoxe româneşti, față de 67 la finele anului 2021, deservite de 1.379 clerici români, față de 1.311 clerici români la finele anului 2021.

De remarcat este creșterea constantă a numărului de botezuri, cununii și de primiri la Ortodoxie.

Astfel, în parohiile şi comunităţile din diaspora, în cursul anului 2022 au fost oficiate:

  • 25.282 botezuri, față de 24.643, în anul 2021;
  • 5.758 cununii, față de 3.605 în anul 2021;
  • 3.692 înmormântări, față de 2.734 înmormântări, în anul 2021;
  • 721 primiri la Ortodoxie, față de 433 primiri la Ortodoxie, în anul 2021;
  • 34 reveniri la Ortodoxie, față de 27 reveniri la Ortodoxie, în anul 2021.

Citește integral Sinteza activităților Bisericii Ortodoxe Române în anul 2022.


Un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) arată că diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume, cuprinzând aproximativ 3,6 milioane de români migrați. Cei mai mulţi români din diaspora se află în Italia (peste un milion), Germania (680.000) şi Spania (573.000).

Vezi și:

Foto credit: Episcopia Europei de Nord

Comentarii Facebook


Știri recente