Centrul de Presă Basilica este dovada bunei conlucrări între cler și mireni, subliniază PS Varlaam

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat luni, la altarul exterior al Catedralei Patriarhale, o slujbă de Te Deum în semn de mulțumire lui Dumnezeu pentru activitatea Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. El a explicat semnificația numelor componentelor centrului și a spus că activitatea centrului media dovedește buna conlucrare dintre clerul și mirenii Bisericii Ortodoxe Române.

„Ziua Preasfintei Treimi este ziua hramului acestui Centru”, a amintit după slujbă episcopul vicar patriarhal. „Această realizare foarte importantă a fost pusă de la bun început sub ocrotirea Preasfintei Treimi”.

Preasfințitul Părinte Varlaam a adăugat că utilitatea Centrului s-a observat mai ales în perioada de pandemie, când transmiterea slujbelor din starea de urgență „a înlocuit, atât cât a fost posibil, lipsa noastră fizică de la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie”.

„Ostenitorii Centrului de Presă Basilica s-au străduit ca, în această perioadă de deznădejde, de frică, să aducă bucuria, să aducă speranța, să aducă lumina Evangheliei lui Hristos și nădejdea că această ispită a venit peste noi și ca o pedagogie a lui Dumnezeu de a redescoperi valorile pe care le-am pierdut: credința, participarea la viața Bisericii, la viața liturgică a Bisericii, redescoperirea comuniunii”, a precizat episcopul vicar patriarhal.

Totodată, Centrul de Presă al Bisericii Ortodoxe Române a prezentat „lucrarea filantropică atât de dinamică și consistentă a Bisericii noastre în această perioadă”, a adăugat PS Varlaam.

Colaborare între cler și mireni

„Această realizare însemnată a Bisericii a făcut dovada bunei conlucrări între cler și mireni”, a precizat ierarhul. „Printre fondatori se numără mulți binecredincioși creștini care au sprijinit cu sfatul, cu profesionalismul, cu ajutorul financiar, apariția acestui Centru și a componentelor sale.”

„În aceste componente lucrează o mulțime de mireni, clericii sunt o minoritate. Numeroși sunt mirenii. Chiar și unele compartimente ale Centrului de Presă sunt conduse de către laici, ceea ce exprimă în mod evident colaborarea și necesitatea acestei colaborări între cler și credincioși, reprezentați de mirenii angajați în această lucrare sfântă a Bisericii.”

Ierarhul a trecut în revistă componentele centrului de presă:

  • Radio Trinitas – și-a început transmisiunea în Vinerea Mare a anului 1998 la Iași, unde Părintele Patriarh Daniel avea slujirea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei;
  • Ziarul Lumina – apărut tot la Iași, în 4 februarie 2005, de ziua de nume a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, care păstorea Biserica Ortodoxă Română în vremea aceea;
  • Televiziunea Trinitas a început să emită în 27 octombrie 2007, de Sf. Dimitrie cel Nou, hramul Catedralei Patriarhale, la numai o lună de zile de la întronizarea ca patriarh a Preafericitului Părinte Daniel;
  • Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române a fost lansată în 16 iunie 2008;
  • Biroul de Presă, înființat imediat după evenimentele din Decembrie 1989, a fost și el încorporat Centrului de Presă BASILICA.

Semnificația numelui

„Toate aceste cinci componente au primit denumirea BASILICA, adică «Biserică». Amândoi termenii, Trinitas și Basilica, sunt termeni latini și ei au fost aleși pentru a sublinia că există în Răsăritul ortodox și o Ortodoxie de limbă latină, Ortodoxia românească”, a explicat Preasfințitul Părinte Varlaam.

„Sărbătorim ca ocrotitoare a întregului Centru de Presă Basilica pe Sfânta Treime, sărbătorită în prima zi după Rusalii, pentru că există o strânsă legătură între Sfânta Treime și Sfânta Biserică. Un mare teolog din secolul al III-lea, un teolog alexandrin, spune că Biserica întreagă este plină de Sfânta Treime”, a continuat Preasfinția Sa.

El a menționat că la slujba de Te Deum slujitorii altarului s-au rugat pentru Părintele Patriarh Daniel, inițiatorul și fondatorul Centrului de Presă BASILICA, pentru lucrătorii Centrului, pentru beneficiarii serviciilor de informare pe care Centrul le oferă, dar și pentru binefăcători, deoarece Centrul de Presă este finanțat din contribuția eparhiilor și donațiile credincioșilor, sponsorilor și binefăcătorilor care au realizat „cât de importantă este prezența Bisericii în mass-media” și „sprijină cu eforturi deosebite activitatea Centrului”.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…