Custodele Coroanei Române, Principele Radu Duda și Laura Popescu, Ambasadoarea României în Regatul Unit, au dezvelit joi bustul Regelui Mihai I al României din capitala Marii Britanii. Amplasat în curtea misiunii diplomatice a României la Londra, bustul a fost inaugurat cu ocazia centenarului nașterii suveranului.
Au participat reprezentanți ai Consiliului Regal Român, membri ai diasporei românești, directoarea Crucii Roșii londoneze, comandantul Colegiului Regal de Apărare și alte personalități britanice. Ceremonia a inclus o slujbă religioasă și un scurt discurs al Ambasadoarei României.

„Regele Mihai I al României a fost excepțional. Tăria și caracterul său, demnitatea sa și fibra morală, devotamentul față de popor au marcat și inspirat multe generații de români”, a afirmat Laura Popescu.
Bustul este realizat de sculptorul Valentin Tănase, care a creat și bustul suveranului amplasat în Piațeta Regelui din Capitala românească.

În perioada 24-27 noiembrie, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Consort Radu Duda fac o vizită cu caracter public în Marea Britanie.
Miercuri au fost primiți de Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord la Castelul Windsor. Întâlnirea a avut un caracter privat.
Majestatea Sa Margareta este înrudită cu Regina Elisabeta a II-a, iar Regele Mihai a avut legături strânse cu Familia Regală Britanică. După abdicarea și exilul său, Regele Mihai a locuit cu familia în Marea Britanie pentru o perioadă (1950-1956).
Vezi și:
Foto credit: Alex Coman