Cele mai recente proiecte Diaconia, în atenția Arhiepiscopiei Chișinăului

Cele mai recente proiecte ale Misiunii Sociale Diaconia au fost prezentate la finalul lunii mai în cadrul Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Chișinăului sub forma unei note informative a Pr. Nicolae Crețu, consilier mitropolitan pentru probleme de Misiune, Pastoraţie şi Asistenţă Socială.

La adunarea prezidată de Mitropolitul Petru au fost aduse în discuție mai multe rapoarte privind activitatea Eparhiei, precum și o notă informativă asupra conferințelor organizate în cadrul Mitropoliei Basarabiei.

Vezi mai multe detalii pe site-ul oficial al Mitropoliei Basarabiei.

În ceea ce privește Misiunea Diaconia, aceasta a înregistrat recent două mari reușite: în cadrul proiectului „Masa Bucuriei”, 50 tone de alimente au fost colectate într-o singură zi, iar cinci adolescente au absolvit cu succes proiectul Apartamentul social „Spre Independență”.

Masa Bucuriei

În al zecelea an de implementare a proiectului, Misiunea Diaconia a mobilizat în apropierea Paștilor prin „Masa Bucuriei” 120 de magazine din 20 de localități din Republica Moldova, peste 1.000 de voluntari și mii de donatori.

Astfel au fost colectate luni, 20 aprilie 2019, peste 50 de tone de produse alimentare. Acestea se vor transforma în prânzuri calde, distribuite pe parcursul întregului an în cinci cantine sociale din țară și pachete alimentare distribuite persoanelor cu posibilități materiale reduse.

Apartamentul social „Spre Independență”

A noua generație de adolescente a părăsit marți, 4 iunie 2019, Apartamentul social „Spre Independență”.

Venite din familii social-vulnerabile, orfane sau orfane-social, din familii numeroase cu probleme acute de existență, cele cinci adolescente, timp de un an, și-au însușit aptitudinile necesare pentru un trai autonom.

Proiectul Apartamentul social „Spre Independență” a fost fondat de Misiunea Diaconia în 2007.

Cele două proiecte prezentate sunt completate de o întreagă serie de servicii sociale oferite persoanelor din Republica Moldova de Misiunea Diaconia a Mitropoliei Basarabiei.

Vezi aici: 13 programe sociale derulate de Misiunea Diaconia

Foto credit: Misiunea Diaconia / Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente