Cât de persecutați sunt creștinii astăzi în lume: 8 persoane ucise zilnic pentru credința lor

Opt creștini sunt uciși în fiecare zi pentru credința lor la nivelul întregii lumi, arată statisticile Open Doors, o rețea mondială de ONG-uri creștine non-profit.

Organizația a raportat un număr de peste 260 de milioane de creștini care au fost persecutați în perioada 01 noiembrie 2018 – 31 octombrie 2019 și prezintă 50 de țări în care aceștia s-au confruntat cu cele mai mari riscuri.

©Open Doors

Cifrele publicate pot fi mult mai mici decât realitatea, avertizează Open Doors. Organizația precizează că multe ucideri au loc în secret și nu sunt raportate nicăieri, mai ales în țări închise precum Coreea de Nord și Afganistan sau acolo unde sunt conflicte armate precum Libia și Nigeria.

Mulți creștini mor și din cauza vulnerabilității crescute în conflict, prin privarea pe termen lung de necesitățile de bază sau prin excluderea de la ajutorul socio-economic.


Și Marea Britanie a semnalat că persecuțiile creștinilor au ajuns la un nivel apropiat de genocid, iar Bisericile din anumite regiuni ale lumii se află în faţa pericolului de a fi exterminate.

Autoritățile române și-au asumat rolul de a informa publicul despre natura și amploarea persecuției creștine, care continuă și în prezent prin instituirea „Zilei naționale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor”. Ziua coincide cu sărbătoarea ortodoxă a Sfântului Constantin Brâncoveanu care a fost ucis la Istanbul împreună cu cei patru fii ai săi pentru că a refuzat să renunțe la credința sa – 16 august.

Citește și: Care sunt fricile creștinului?

Sursă Foto: Shutterstock


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente