Președintele României a promulgat joi legea care prevede declararea zilei de 16 august ca „Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor”.
Rolul acestei zile este de a informa publicul, inclusiv tinerii, despre rolul creștinismului în istoria României și despre natura și amploarea persecuției creștine, care continuă și în prezent.
În expunerea de motive, inițiatorul proiectului de lege – Daniel Gheorghe – își exprimă speranța că legea va încuraja creștinii să-și apere dreptul de a-și practica credința fără frică sau obstrucție.
În data de 16 august, vor avea loc diverse manifestări publice „în semn de conștientizare de către cetățenii români a violențelor și persecuțiilor la care au fost și sunt supuși și astăzi creștinii în lume”.
Vor fi iluminate în roșu, între orele 20.00-24.00 mai multe clădiri: Parlamentul României, Guvernul României, sediile autorităților publice centrale și locale, Arcul de Triumf din București și Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în apropierea Capitalei.
Evenimentele pot fi finanțate din bugetul autorităților centrale și locale, iar organizațiile neguvernamentale interesate pot acorda sprijin logistic și financiar pentru manifestări.
Organizația Open Doors avertizează că 1 din 8 creștini trăiesc în țări cu un înalt nivel de persecuție. Într-un top realizat de organizație, pe locul întâi din punct de vedere al intensității și cruzimii persecuției creștinilor se situează Coreea de Nord, în care „credința” oficială este ateismul combinat cu un fel de cult al personalității conducătorului de stat.
Foto credit: Open Doors
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.