Mitropolitul Andrei și-a serbat sâmbătă onomastica la Catedrala din Cluj-Napoca, unde a oficiat Sfânta Liturghie în cinstea Sf. Ap. Andrei. I s-au alăturat în slujire Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei și Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Din sobor au mai făcut parte Arhim. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie din Cluj-Napoca, Arhim. Simeon Pintea, lector universitar, Părintele Dumitru Boca, vicar eparhial, părinți de la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca, protopopi din cuprinsul Eparhiei, alți părinți profesori de la facultate și slujitori ai Catedralei Mitropolitane.
Avem datoria de a-L mărturisi pe Hristos
„Sfântul Apostol Andrei nu L-a ținut pe Hristos, pe care L-a descoperit, doar pentru el, ci s-a dus să-L propovăduiască mai departe”, a spus Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei în cuvântul de învățătură.
„Fiecare dintre frățiile voastre trebuie să mergeți și să-L mărturisiți pe Hristos cu gura voastră, pentru a rămâne în comuniune cu El. Și noi toți să rămânem în comuniune de iubire unii cu alții, pentru că doar mărturisindu-L pe Hristos ne vom mântui.”
„Așa ne spune Scriptura, așa ne spune Sfântul Apostol Pavel. Este datoria noastră, a creștinilor, să-L mărturisim pe Hristos și să-L facem cunoscut, nu doar cu gura, ci mai ales cu fapta, pentru că găsim scris tot în Sfânta Scriptură: Credința fără fapte este moartă”, a mai spus ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.
Comunitatea și-a omagiat arhipăstorul
La final, clericii, reprezentanții mai multor instituții și credincioșii clujeni l-au felicitat pe Mitropolitul Andrei cu prilejul sărbătorii ocrotitorului spiritual, oferindu-i în dar, prin Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, un epitrahil, un omofor și flori.
„Sfântul Apostol Andrei este numit cel întâi chemat”, a spus Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul. „El este cel chemat, dar este și cel care cheamă.”
„Socotim că personalitatea unui sfânt care ne protejează se suprapune fidel peste ceea ce noi încercăm să fim în această lume. De aceea, la acest moment de sărbătoare, asociem această latură a personalității Sfântului Apostol Andrei cu Părintele nostru Mitropolit Andrei, care îl are drept protector duhovnicesc.”
„Astfel, credem că și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei este chemat de Dumnezeu, iar această chemare și-a exercitat-o pe tot parcursul lucrării sale, chemându-i pe ceilalți. Bucuria chemării se transformă într-un privilegiu de a-i sluji pe ceilalți”, a adăugat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Recunoștință pentru darurile lui Dumnezeu
„Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, în capitolul 12, versetul 28, zice: «Fiți mulțumitori și dați slavă lui Dumnezeu». Acum eu vă sunt mulțumitor și dau slavă lui Dumnezeu”, a răspuns Mitropolitul Clujului.
„Cu ani în urmă, a trăit părintele profesor Ilie Moldovan, profesor de Morală la Sibiu, și avea o apoftegmă pe care o folosesc foarte des, că mi se pare tare potrivită: «Mulțumim lui Dumnezeu de la cer până la pământ», pentru toate darurile pe care mereu le revarsă peste noi. Din nou, eu vă mulțumesc, frățiilor voastre, pentru toată dragostea pe care o manifestați participând la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu noi”, a încheiat Părintele Mitropolit Andrei.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei s-a născut în 24 ianuarie 1949 la Oarța de Sus, județul Maramureș. Din 1990 și până în 2011, a fost ierarhul eparhiei Alba Iuliei, unde a devenit co-fondator al Universității „1 Decembrie 1918” și al altor instituții de învățământ locale. A fost ales și instalat Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sătmarului în 2011.
Foto credit: Mitropolia Clujului / Ionuț Chifa