București: Parohia Sf. Pantelimon Foișor organizează lansarea cărții „Călătorește cu trei sfinți români”

Parohia Sf. Pantelimon Foișor organizează duminică, în ajunul sărbătorii Sfântului Ioan Casian lansarea cărții „Călătorește cu trei sfinți români” de Ioana Revnic.

Apărută la Editura Basilica a Patriarhiei Române în contextul Anului Omagial 2021, al pastorației românilor de peste granițe, cartea povestește pe înțelesul copiilor vieților sfinților ocrotitori ai Anului omagial 2021 în Patriarhia Română: Sf. Ioan Casian, Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Ioan Iacob Hozevitul.

Cei trei „au trăit în epoci diferite, dar pe parcursul vieții lor au călătorit mult”, precizează autoarea, pe înțelesul copiilor, pe coperta din spate a cărții.

„Unul i-a învățat pe călugării din Apus cum e viața într-o mănăstire. Altul e părintele erei creștine, făcând din Nașterea Mântuitorului reperul după care se numără anii lumii. Iar al treilea e un sfânt român care și-a petrecut viața la Ierusalim, de la care ați putea învăța cum să învingeți multe greutăți.”

Ilustrație de Astrid Mușat

Volumul este ilustrat cu scene din viețile celor trei sfinți, realizate de Astrid Mușat.

Lansarea este o activitate conexă proiectului „Călătorie în lumea rugăciunii”, cu care parohia intenționează să participe la Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viaţa mea”, organizat de Sectorul Educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educație în perioada 15 noiembrie 2021 – 21 mai 2022.

Foto credit: Ilustrație de Astrid Mușat

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente