Boboteaza la Catedrala episcopală din Huși

La Catedrala episcopală din Huși a fost oficiată, ieri, 6 ianuarie 2013, Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor. Preasfinția Sa, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit, potrivit rânduielii, slujba Aghezmei Mari în curtea Catedralei episcopale. Credincioșii prezenți în număr mare la această slujbă au fost stropiți de Episcopul Hușilor cu apa sfințită.

În cuvântul de învățătură adresat în lăcașul de închinăciune, PS Corneliu a amintit că evenimentul Botezului Domnului la râul Iordan a fost precedat de activitatea ultimului profet al Vechiului Testament, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

„Sfântul Ioan Botezătorul, după sfârșitul tragic al părinților săi, a crescut în pustiul Iudeei, într-un loc foarte arid și neprietenos, ducând o viață împreună cu îngerii. La vremea cuvenită, Dumnezeu l-a chemat și l-a trimis să vestească poporului glasul și voia Sa. Venirea lui Ioan la râul Iordan împlinește o altă profeție mai veche, care îl aseamănă pe acesta cu un glas puternic ce strigă în pustiu: „Drepte faceți cărările Domnului”. Mulțimile, entuziasmate de glasul acestui prooroc, veneau să-l întrebe și să-și rânduiască propria viață”, a spus PS Corneliu.

„Prin Taina Botezului, ni se iartă toate păcatele”

Episcopul Hușilor a arătat că la râul Iordan, unde s-au săvârșit mai multe minuni de-a lungul istoriei poporului ales, în ziua Bobotezei se descoperă taina dumnezeirii.

„Mântuitorul lumii, Domnul Hristos, coboară în apă. În această apă, El afundă păcatele noastre, iar Duhul Sfânt vine și sfințește apele. Sfințirea apelor este începutul legii celei noi, a harului, a iertării și a pocăinței, prin care suntem iertați și devenim făpturi noi. Taina coborârii Duhului Sfânt peste Iordan este sensul pentru care sfințim astăzi apele. Apele nu sunt sfințite cu puterea noastră, ci prin lucrarea și coborârea Duhului Sfânt, care în chip nevăzut sfințește apa. Prin Taina Botezului ni se iartă toate păcatele. După Înviere, Mântuitorul ne-a dat puterea botezului creștin din apă și din Duhul Sfânt. Cel care este afundat în apă moare vieții celei vechi și învie pentru viața cea nouă. În această zi mare se cuvine să ne aducem aminte de Taina Botezului nostru. Atunci, din păgâni cu viață îndepărtată de Dumnezeu, am devenit purtători de sfințenie și de har. Darul Duhului Sfânt nu încetează a fi asupra noastră, dar se întristează când ne îndepărtăm de el. Regenerarea firii noastre sufletești se face prin credință trăită, prin sfințenie și prin viață plină de fapte bune”, a explicat Preasfințitul Corneliu.

Comentarii Facebook


Știri recente