Bisericuţa Sfântului Nicolae din comuna Glina

În apropierea Capitalei, la Căţelu, o localitate ilfoveană din Protoieria Ilfov Sud, există de pe la 1810 o biserică închinată Sfântului Nicolae. Locaşul de cult nu impresionează prin zidurile sale sau printr-un istoric măreţ, ci mai cu seamă prin omenia preoţilor slujitori, reprezentaţi de părintele paroh Adrian Anton.

La intrarea în comuna Glina, de la depărtare aşadar, chiar şi printre picurii mari de ploaie, înţesaţi într-o cortină uşoară de ceaţă, Biserica „Sfântul Nicolae“ a fost uşor de reperat, după turla sa albă, triumfătoare, cu cruce în vârf. Asemenea brazilor din curtea sfântului locaş, impunător şi de neclintit, preotul paroh Adrian Anton ne întâmpină în curtea bisericii, pe care ţine să o deschidă personal, zi de zi, chiar dacă face naveta din Bucureşti.

„Frecvenţa la biserică este îmbucurătoare“

După 11 ani de slujire într-o biserică din judeţul Giurgiu, în iulie 2012 i-a fost dat să vină aici, în Căţelu, şi să se alăture părintelui coslujitor Ion Preda, pentru ca din august 2013 să se îngrijească de bunul mers al parohiei care însumează 800 de familii. Parohul Adrian Anton spune că nu sunt mari diferenţe între cele două zone, giurgiuveană, respectiv ilfoveană. Apreciază hărnicia oamenilor din localitatea în care îşi îndeplineşte momentan misiunea de preot şi responsabilitatea lor faţă de urmaşi. De asemenea, părintele Adrian precizează: „Frecvenţa la biserică este îmbucurătoare. Vin oameni din toate categoriile de vârstă la sfintele slujbe, la Vecerniile pe care le facem în ajunul sărbătorilor şi la Sfântul Maslu. Avem o colaborare cu şcoala din localitate şi ne străduim ca mai ales înainte de praznicul Naşterii Domnului şi a Învierii Domnului să-i spovedim şi să-i împărtăşim pe copii. Cei mici sunt prezenţi şi la alte activităţi iniţiate de parohia noastră, cum sunt catehezele organizate săptămânal. În plus, o dată pe lună ne întâlnim cu tinerii noştri, cu care dezbatem teme de bioetică, ca urmare a protocolului de colaborare încheiat cu Asociaţia Studenţi pentru viaţă“.

Fiind un bun comunicator, părintele Adrian Anton reuşeşte să stabilească punţi de legătură verbală cu fiecare dintre enoriaşii săi, dar, mai cu seamă, îi este drag să-i asculte şi să-i ajute pe adolescenţi. Îi cunoaşte foarte bine, dată fiind experienţa de 16 ani la catedră ca profesor de religie la Liceul Waldorf din Bucureşti, unde îşi continuă cu succes activitatea didactică.

Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente