Biserica Sfântului Gheorghe din Cuiejdiu a fost resfințită

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea nemțeană Cuiejdiu, Protopopiatul Piatra Neamț, a fost resfințită ieri, 11 august, de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba de târnosire a reprezentat o încununare a tuturor lucrărilor efectuate, în perioada 2006-2013, la biserica parohiei nemțene, informează „Ziarul Lumina”.

Credincioșii din localitatea Cuiejdiu, dar și din parohiile din împrejurimi, s-au adunat duminică la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, pentru a participa la slujba de resfințire a lăcașului de cult, ce a primit veșminte strălucitoare de sărbătoare, prin osteneala preotului paroh Florin-Gheorghe Sfarghie și a comunității parohiale. Cei prezenți au participat apoi la slujba Sfintei Liturghii, săvârșită pe o scenă împodobită, amplasată lângă biserică. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan a explicat necesitatea zidirii lăcașurilor de cult, precum și importanța sfințirii și resfințirii acestora. „Se zidesc, se sfințesc și se resfințesc biserici de zid, pentru că Biserica este un spital duhovnicesc, în care oamenii îl întâlnesc pe Domnul Hristos, Tămăduitorul. Aici, ei găsesc loc de alinare și de tămăduire, loc de sfințire, loc de cunoaștere a cuvântului lui Dumnezeu, loc de iertare a păcatelor și loc de ridicare din păcatele cele multe. Omul este doborât prin păcate, dar prin pocăință în Biserica lui Hristos dreptslăvitoare el se poate ridica la Dumnezeu. Se cuvenea ca aici să fie o biserică frumoasă și puternică prin piatra din zid, ca și credința puternică în Domnul Hristos din sufletele oamenilor”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Tomosul de resfințire a fost citit de părintele protopop Valentin Tofan. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe pr. paroh Florin-Gheorghe Sfarghie, oferindu-i bedernița, brâul roșu și crucea pectorală. La rândul său, pr. Florin-Gheorghe Sfarghie i-a dăruit Înaltpreasfinției Sale patru cărți liturgice copertate în piele: un liturghier, un molitfelnic, un ceaslov și un arhieraticon. De asemenea, toți membrii Consiliului parohial au fost felicitați și li s-a acordat câte o distincție onorifică pentru efortul depus la înfrumusețarea bisericii parohiale. „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care ni le-a dat până acum. Este un moment solemn și binecuvântat pentru Parohia Cuiejdiu. Acest sat a luat ființă după anul 1700, când persecuțiile din Ardeal i-au alungat pe mulți credincioși de acolo. Trei familii au venit și s-au stabilit aici. Au ridicat mai întâi o bisericuță din lemn. Încet-încet, satul s-a mărit și, văzând că nu au loc de închinare, au ridicat această frumoasă biserică din piatră. Urmașii acelora au fost niște oameni vrednici, care, atunci când au văzut că este nevoie, au pus mână de la mână, s-au ostenit și au împodobit din nou casa lui Dumnezeu. Mult am fost ajutat de întreaga comunitate, dar mult au contribuit creștinii noștri din Cuiejdiu plecați la muncă în străinătate, care nu au spus niciodată nu, ci au contribuit enorm la finalizarea lucrărilor bisericii. De asemenea, doamna primar Aurora Bălan ne-a ajutat cu sume importante. Nu în ultimul rând, trebuie să îl amintesc pe părintele Constantin Mihoc, trecut la Domnul acum patru ani. A fost pentru mine ca un frate, iar pentru credincioșii de aici, un al doilea paroh. Când venea părintele, toți credincioșii de aici îi plăteau câte un pomelnic. Părintele pleca, lua pomelnicele, iar banii îi lăsa aici pentru lucrările bisericii”, a spus pr. Florin-Gheorghe Sfarghie.

8 ani de jertfă pentru reînnoirea lăcașului de cult

Între anii 2006 și 2013, biserica din Cuiejdiu s-a aflat într-un amplu proces de refacere și înnoire: acoperișul bisericii a fost refăcut în totalitate în stil ștefanian de echipa maistrului Sebastian Răchieru, conform proiectului întocmit de arhitectul Doina Petrescu; structura de rezistență a bisericii a fost consolidată cu o centură de beton și fier forjat; în interiorul bisericii, pictura a fost restaurată și poleită cu foiță aurită de către pictorul profesor Romeo Potoroacă din Piatra Neamț; au fost refăcute în totalitate Sfânta Masă și proscomidiarul din marmură; a fost restaurată catapeteasma; au fost argintate toate icoanele și candelele; au fost realizate 78 de străni noi, un tron arhieresc în biserică și unul în Sfântul Altar; a fost făcut mobilier nou în Sfântul Altar și în veșmântărie; a fost amenajat un spațiu special pentru Taina Sfintei Spovedanii; au fost cumpărate noi obiecte de cult; biserica a fost dotată cu încălzire centrală; în exteriorul bisericii, pe cele 72 de firide, au fost aplicate icoane din mozaic cu chipuri de sfinți. În vecinătatea bisericii parohiale a fost construită o casă polivalentă, care cuprinde: o bibliotecă, arhivă, sală de ședințe, casă mortuară, spațiu de depozitare pentru diferite obiecte. De asemenea, s-a lărgit suprafața cimitirului; pe locul fostei biserici din sat, unde se afla Sfânta Masă, s-a ridicat o troiță închinată eroilor; a fost cumpărată o suprafață de 600 m2 teren, lărgind astfel curtea bisericii; s-a înlocuit poarta de lemn de la intrare cu una din piatră și fier, lucrarea fiind executată în arcadă, iar pe ea fiind reprezentat chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în mozaic.

Comentarii Facebook


Știri recente