Biserica Sf. Ecaterina din Bucureşti: Slujbă de pomenire pentru părintele prof. Adrian Gabor

Pomenire Pr. Adrian Gabor (3)

Paraclisul Facultăţii de Teologie din Bucureşti a fost neîncăpător astăzi pentru cei care au venit să aducă un omagiu părintelui profesor Adrian Gabor, trecut la Domnul vinerea trecută. Preoţi profesori, studenţi, oameni de cultură, dar şi alţi credincioşi s-au rugat pentru odihna sa în veşnicie.

Trupul neînsufleţit al părintelui a fost depus astăzi în Biserica Sfânta Ecaterina din Bucureşti, în jurul orei 14:00.

La ora 17:00 a fost oficiată o slujbă de pomenire. Soborul slujitor a fost condus de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.

În cursul zilei de astăzi trupul părintelui Adrian Gabor va fi depus la biserica în care a slujit – Sf. Nicolae Buzeşti. În prima parte a zilei de mâine va fi oficiată Sfânta Liturghie, apoi va urma slujba Înmormântării.

Înhumarea se va face la cimitirul Străuleşti 1.


Pr. Prof. Adrian Gabor s-a născut în 5 ianuarie1960. A urmat Seminarul Teologic din Buzău (1977-1982), apoi studii de licenţă la Institutul Teologic de grad Universitar Bucureşti (1983-1987). În perioada 1987-1990 urmează cursuri de doctorat în teologie. În 1992 efectuează studii aprofundate la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii de Ştiinţe Umaniste din Strasbourg, care culminează cu obţinerea titlului de doctor în 1996.

CV – Preot Prof. Dr. Adrian GABOR 

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente