Biserica Sârbă a aniversat duminică 800 de ani de la proclamarea autocefaliei. Evenimentul a avut loc la Mănăstirea Zica, prima reședință a Sfântului Sava, cel care a obținut autocefalia în 1219.
Cu acest prilej a fost oficiată Sfânta Liturghie de Patriarhul Irineu al Serbiei împreună cu un sobor format din peste 40 de ierarhi din Patriarhia Serbiei, dar și din alte patriarhii, informează site-ul oficial al Patriarhiei.
Patriarhul Serbiei a subliniat în cadrul omiliei rostite importanța actului obținut de Sfântul Sava în secolul XIII.
„Datorită jurământului Sfântului Sava pe care ni l-a lăsat în anul 1219 când a obţinut autocefalia Bisericii Ortodoxe Sârbe, poporul sârb a reuşit să supravieţuiască şi să învingă numeroase încercări care au urmat şi care după cum vedem ne urmăresc şi astăzi”.
Autocefalia Bisericii Ortodoxe Sârbe este legată de înscăunarea, în 1219, a Sfântului Sava ca Arhiepiscop Primat al Bisericii Ortodoxe din Serbia, recunoașterea autocefaliei fiind dată de Patriarhul Ecumenic Manuel I Charitopoulos.
În 1766, ea a fost însă pierdută pentru mai bine de 100 de ani. Abia după dobândirea independenţei naţionale din 1878, Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea a oferit în 1879 actul de autocefalie Mitropolitului Mihail de Belgrad.
Foto credit: insajderi.com