Biserica Ortodoxă Română se pregăteşte pentru sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir

În prima parte a săptămânii Sfintelor Pătimiri vor începe pregătirile pentru prepararea şi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir în Biserica Ortodoxă Română.

Sfinţirea este o ceremonie specifică Bisericilor Autocefale. Sfântul şi Marele Mir este pregătit şi sfinţit în momentul în care cantitatea de mir existentă se apropie de epuizare, în funcţie de cerinţele lucrării pastorale şi misionare a Bisericii.

Când va avea loc sfinţirea Marelui Mir?

După prepararea Sfântului şi Marelui Mir, pe parcursul primelor zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, sfinţirea va avea loc în Joia Mare, la Catedrala Patriarhală.

Ceremonialul se va desfăşura în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

Cine va oficia sfinţirea?

Slujba Sfintei Liturghii şi sfinţirea Marelui Mir vor fi oficiate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Când este utlizat Sfântul şi Marele Mir?

Sfântul şi Marele Mir este utilizat la sfințirea bisericilor, antimiselor şi la oficierea Sfintei Taine a Mirungerii.

În vechime se folosea şi la ungerea împăraților, regilor, domnitorilor, la solemnitatea încoronării.

Din ce este alcătuit?

Sfântul şi Marele Mir este preparat din untdelemn de măsline şi vin natural, la care se adaugă esenţe şi aromate din diferite specii de plante, arbuşti şi răşini, cele mai multe provenind din Orient.

Când a fost sfinţit ultima oară?

În România, Sfântul şi Marele Mir a fost sfinţit ultima oară în anul 2010.

Foto credit: ZL

Comentarii Facebook


Știri recente