Biserica Ortodoxă Română marchează în data de 10 octombrie 250 de ani de la acordarea oficială a titlului onorific de „Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei” Mitropolitului Ungrovlahiei.
Demnitatea a fost acordată în data de 10 octombrie 1776 Mitropolitului Grigorie al II-lea, în vremea în care în Țara Românească domnitor domnea Alexandru Ipsilanti.
Hotărârea Patriarhului și a Sinodului de la Constantinopol a acordat Mitropoliei Ungrovlahiei „demnitatea și titlul de locțiitor al celui dintâi scaun dintre mitropoliile noastre (adică al Cezareei), ca titlu și privilegiu”.
Documentul preciza că aceasta urma să fie păstrată de ierarhii care vor ocupa scaunul mitropolitan „în vecii vecilor”.
Profesorul Emilian Popescu preciza în cercetările sale că această expresie a fost folosită și anterior anului 1776, în mod neoficial și provizoriu, în perioada Mitropolitului Neofit Cretanul, în perioada 1738-1740.
Demersurile pentru acordarea titlului
Un rol important în demersurile pentru acordarea acestui titlu l-a avut Alexandru Ipsilanti, care avea relații apropiate cu Constantinopolul.
În scrisoarea adresată Patriarhului Ecumenic Sofronie, domnitorul Țării Românești solicita ca tronul Mitropoliei Ungrovlahiei să fie cinstit prin asocierea cu un scaun mitropolitan important al Bisericii Ortodoxe, care ocupa locul al patrulea în dipticele ierarhice, întrucât deținea locotenența scaunului de Ancyra.
Noua hotărâre a conferit locotenența celui dintâi scaun mitropolitan, cel al Cezareei Capadociei.
Documentul patriarhal a pus acordarea acestei demnități în legătură atât cu meritele domnitorului Alexandru Ipsilanti, cât și rolul și istoria a Bisericii din Țara Românească.
Continuitate în viața Bisericii
De la obținerea în 1776, demnitatea a continuat să fie păstrată de ierarhii scaunului mitropolitan de la București și transmisă succesiv.
Din 1925, odată cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, titlul de „Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei” a fost acordat patriarhilor, care erau în același timp Mitropoliți ai Ungrovlahiei (astăzi Muntenia și Dobrogea).
Deși are un caracter onorific, această demnitate păstrează o puternică semnificație istorică legată de episcopia care exista în acea regiune, condusă printre alții de Sfântul Vasile cel Mare (între anii 370-379), ierarh și filantrop al Bisericii, cunoscut pentru Vasiliada, un ansamblu de instituții destinate îngrijirii bolnavilor și sprijinirii săracilor și a celor lipsiți de adăpost.
Această moștenire spirituală poate constitui un cadru de interpretare a activității celor șase patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, a căror slujire s-a desfășurat în perioade istorice și sociale diferite, dar care a urmărit același scop: ajutorarea semenilor.
Foto credit: Arhiva BASILICA
