Batalionul 116 „Iancu Jianu” din Craiova a primit Drapelul de Luptă

Piaţa Prefecturii din Craiova a găzduit luni, 01 august 2016, un ceremonial militar-religios prilejuit de acordarea Drapelului de Luptă Batalionului 116 Sprijin logistic “Iancu Jianu”, structură militară ce aparţine Brigăzii 2 Infanterie “Rovine”, a precizat Preot Gheorghe Cioiu.

Cu acest prilej a fost marcată şi aniversarea a 55 de ani de la înfiinţarea unităţii. Festivitatea a debutat cu o slujbă religioasă de binecuvântare a Drapelului de Luptă săvârşită de preoţii militari ai Garnizoanei Craiova. A urmat solemnitatea înmânării Drapelului, alocuţiunile oficialităţilor civile şi militare, acordarea de medalii, distincţii şi plachete omagiale, iar la final Garda de Onoare şi militarii Batalionului au defilat în acordurile Muzicii militare a Garnizoanei Craiova.

Ceremonial 2

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai eşaloanelor militare superioare, cadre militare în activitate, rezervă şi retragere.

Evenimentul acordării Drapelului de Luptă Batalionului Sprijin Logistic de la Craiova este aşezat sub protecţia divină a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, deoarece astăzi este şi debutul Postului Adormirii Maicii Domnului, a precizat în alocuţiunea sa Generalul maior Lucian Foca.

Drapelul de Luptă a fost înmânat comandantului Batalionului 116 “Iancu Jianu” de către comandantul Diviziei 2 “Getica”, General maior Petrică Lucian Fota.

Comentarii Facebook


Știri recente