Asociația Medicală Română propune premierea voluntarilor de la Paraclisul CMN în cadrul Congresului Anual

Președintele Asociației Medicale Române (AMR), Acad. Constantin Ionescu-Târgoviște, a propus ca voluntarilor de la Paraclisul CMN să le fie acordat un premiu în cadrul Congresului anual al AMR din 19-21 aprilie 2018, pentru organizarea Semimaratonului caritabil „Run for Life 2018” și pentru alte acțiuni care promovează lupta împotriva cancerului.

Acad. Constantin Ionescu-Târgoviște a declarat că instituția pe care o conduce „dorește prin acțiunea sa legată de oncodiabetologie să participe la eforturile pe care Institutul Oncologic București și Patriarhia Română le au în sprijinirea depistării precoce a cancerului în general și, în special a celor care survin la vârste tinere sau la femei”.

„Viziunea noastră legată de acest subiect este focusarea pe diagnosticul precoce și promovarea factorilor anti-oncogeni de natură alimentară și de activitate fizică. Întrucât acțiunea va continua și în viitor, aș propune ca, la Congresul Anual al Asociației Medicale Române, 19-21 aprilie 2018, de la Academia Română, în cadrul ceremoniei de acordare a Premiilor Anuale, să îi atribuie unul din premii”, a spus Constantin Ionescu-Târgoviște.

Semimaratonul Run for Life 2018 se va desfăşura sâmbătă, 10 martie 2018, începând cu ora 09:00, în Bucureşti, pe aleile din Parcul Alexandru Ioan Cuza(fost IOR). O persoană eligibilă se poate înscrie la una din probele competiţiei, completând formularul online de pe site-ul oficial Run for Life până în data de 2 martie 2018.

Evenimentul este organizat de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, cu susținerea asociațiilor Ro Club Maraton și Elite Running.

Toate acțiunile sociale și filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de voluntari sub coordonarea Arhim. Ciprian Grădinaru.

Foto credit: ZL

Comentarii Facebook


Știri recente