Așezământul Bisericesc din München şi-a serbat primul hram după sfinţire: În imagini

Așezământul Bisericesc din München închinat Înălţării Sfintei Cruci şi-a serbat duminică primul hram de după sfinţire. Evenimentul a marcat şi împlinirea a zece ani de la aşezarea pietrei de temelie de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Edificiul bisericesc din München îi mai are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica şi pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul.

© Facebook / Centrul Bisericesc München

Sfânta Liturghie a fost oficiată duminică, 12 septembrie, de Mitropolitul Serafim al Germaniei şi Episcopul vicar Sofian Braşoveanul.

© Facebook / Centrul Bisericesc München

„Frumuseţea bisericii nou construite, prezenţa unui sobor numeros de slujitori, participarea credincioşilor, mulţi din ei îmbrăcaţi în port popular, la cântare şi rugăciune împreună cu grupul coral, numărul mare de copii, cuvântul deosebit de frumos de învăţătură rostit de părintele prof. Daniel Benga şi cuvintele de apreciere şi încurajare ale Mitropolitui Serafim, toate acestea au făcut ca atmosfera din cadrul Sfintei Liturghii să fie una deosebită”, a afirmat Preasfinţitul Părinte Sofian.

© Facebook / Centrul Bisericesc München

După slujbă, părintele Petru Deaconu, primul cleric hirotonit pe seama Centrului Bisericesc din München, a fost hirotesit duhovnic.

© Facebook / Centrul Bisericesc München

Proiectul de construcție a Așezământului Bisericesc „Înălțarea Sfintei Cruci” din München-Aubing este cel mai amplu proiect de infrastructură al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, realizat de Centrul Bisericesc Românesc Ortodox din München.

Foto credit: Mitropolia Germaniei

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente

Săptămâna în imagini: 20 – 26 mai 2024

Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt sărbătoriți cu mare evlavie în lumea ortodoxă, fiind considerați ocrotitorii creștinilor și ai Bisericii. Cu această ocazie, multe biserici din întreaga lume și-au sărbătorit hramul, una dintre ele fiind…