Cel dintâi Apocrisiarh (superior) al Așezămintelor românești din Țara Sfântă a fost arhimandritul Victorin Ursache, recomandat de patriarhul Nicodim Munteanu prin Decizia patriarhală nr. 4462/1944. Numirea a fost recunoscută de Ministerul Cultelor la data de 1 februarie 1945 și comunicată Patriarhiei Române cu adresa nr. 2824/1945. I s-a întocmit pașaport de serviciu, dar, din cauza neacordării vizei, nu s-a putut prezenta la ascultarea ce i-a fost încredințată decât în ianuarie 1947, ducând cu sine o scrisoare de recomandare către patriarhul Timotei al Ierusalimului, prin care fusese acreditat ca Superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim și Iordan și reprezentant al Misiunii ortodoxe române la Locurile Sfinte (vezi <i>Arhiva Cabinetului Patriarhal</i>, dosar 1/1947, f. 1). (Termenul folosit pentru acești reprezentanți patriarhali era de acela de Apocrisiarh, astăzi mai puțin folosit.)
Arhimandritul Victorin s-a născut la 24 iulie 1912, din părinții Dumitru și Natalia, în comuna Mănăstioara-Siret din fostul județ Rădăuți și a primit la botez numele Victor. După absolvirea liceului la Siret, a urmat studii de filosofie, teologie și pedagogie la Universitatea din Cernăuți, unde a obținut și licența în teologie. A urmat și studii de specialitate la Institutul Biblic și de Arheologie din Ierusalim. La 18 iulie 1937 a devenit monah la Mănăstirea Neamț, cu numele Victorin, având naș de călugărie pe ieromonahul Valerian Mititelu și a fost hirotonit diacon la 20 iulie 1937 și ieromonah la 1 august 1937 de către Episcopul Tomisului, Gherontie Nicolau. A funcționat ca profesor și subdirector al Seminarului monahal din Mănăstirea Neamț. În 1940 a fost ridicat la rangul de protosinghel și i s-a încredințat postul de director al Seminarului de la Neamț și ascultarea de stareț al mănăstirilor Neamț și Secu. În 1942 a fost ridicat la rangul de arhimandrit (vezi pr. prof. Mircea Păcurariu,<i>Dicționarul teologilor români</i>, Editura Enciclopedică, București, 2002, pp. 506-507 și lucrarea <i>Viețuitori din chinovia Neamțului în veacul XX. Biografii</i>, <b>arhim. Timotei Aioanei</b>, Editura Trinitas, Iași, 2008).
La venirea sa la Ierusalim, în ianuarie 1947, clădirea Căminului românesc, rechiziționată de guvernul englez încă din 1943, era ocupată de administrația locală (la 6 decembrie 1941, Marea Britanie a declarat război României ca urmare a participării sale alături de Germania la războiul împotriva URSS, aliata Marii Britanii contra Germaniei). După declararea stării de beligeranță, în 1943, clădirea Căminului românesc din Ierusalim, cunoscută oficial sub numele de „hotel”, și Schitul românesc de la Iordan, fiind considerate proprietăți inamice, au fost rechiziționate de către guvernul englez, cu tot inventarul existent, și trecute în administrarea Custodiei Proprietăților Inamice (cf. Arhiva Consiliului Central Bisericesc, dosar 21/1947, f. 1). În această situație, patriarhul Timotei al Ierusalimului, în baza recomandării Patriarhiei Române, l-a rânduit în ascultarea de preot slujitor la Biserica Sfântului Mormânt, pentru a liturghisi la slujbele arhierești ce se săvârșeau la Sfântul Mormânt sau la Golgota, și i-a oferit găzduire la Mănăstirea „Sfântul Sava” a Patriarhiei Ierusalimului.
Deși n-a locuit la Iordan, fiind „bolnav de piept”, valea Iordanului aflându-se la 300-400 metri sub nivelul mării, arhimandritul Victorin s-a interesat, în măsura în care a putut, de bunul mers al schitului, plătind câte șase lire palestiniene în fiecare lună pentru administrator, mecanic și alte nevoi, din chiria lunară de 90 lire palestiniene pe care o primea pentru Căminul de la Ierusalim (vezi <I>Arhiva Administrației Patriarhale</i>, dosar 220 bis a/1962, f. 370).
La recomandarea arhimandritului Victorin Ursache, făcută prin raportul nr. 14 din 20 ianuarie 1947, patriarhul Nicodim Munteanu a numit pe monahul român Ioan Iacob, cu metania la Mănăstirea Neamț, trăitor în Mănăstirea „Sfântul Sava” din Palestina, egumen la schitul românesc de la Iordan (vezi <i>Arhiva Cabinetului Patriarhal</i>, dosar 1/1948, f. 54). Totodată, arhimandritul Victorin, prin raportul nr. 15 din 20 ianuarie 1947, a propus patriarhului Nicodim să aprobe ca „monahul Ioan Iacob din cadrul schitului românesc de la Iordan să fie hirotonit ieromonah și duhovnic pe seama acestui schit” (vezi <i>Arhiva Cabinetului Patriarhal</i>, dosar 2/1948, f. 53). Patriarhul Nicodim a aprobat propunerea și cu scrisoarea nr. 118 din 10 martie 1947 a rugat pe patriarhul Timotei al Ierusalimului să delege un arhiereu ca să-l hirotonească preot pe monahul Ioan Iacob pentru a-și putea lua slujba în primire (vezi Arhiva Cabinetului Patriarhal, dosar 1/1947, f. 14). Patriarhul Timotei al Ierusalimului, cu scrisoarea nr. 254 din 7 mai 1947, a comunicat patriarhului Nicodim că monahul Ioan Iacob de la Mănăstirea „Sfântul Sava”, numit egumen al schitului românesc de la Iordan, „a fost hirotonit diacon, în <i>Duminica Slăbănogului</i>, de Arhiepiscopul Pantelimon al Neapolului și ieromonah, în noaptea sâmbetei spre Duminica Samarinencei, de către Arhiepiscopul Epifanie al Filadelfiei în timpul Sfintei Liturghii oficiate în biserica Sfântului Mormânt” (vezi <I>Arhiva Cabinetului Patriarhal</i>, dosar 1/1947, f. 26).
Arhimandritul Victorin Ursache a primit salariu de la Ministerul Cultelor până la 31 august 1947, când i s-a retras acest salariu, pe baza deciziei de licențiere din serviciu nr. 45.554/1947 (prin Deciziunea nr. 18 a Comisiunii ministeriale pentru redresare economică și stabilizare monetară, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 184, Partea I din 13 august 1947, art. 2, au fost suprimate „subvențiile de orice natură și orice alte cheltuieli de personal și material destinate școlilor, bisericilor și oricăror altor instituțiuni de cultură din străinătate”). Urmare acestei Decizii, Ministerul Cultelor, cu adresa nr. 47241 din 20 septembrie 1947, a comunicat Consiliului Central Bisericesc că „bisericile din străinătate au fost scoase din bugetul acestui minister pe data de 1 septembrie 1947”. Cf. <I>Arhiva Cabinetului Patriarhal</i>, dosar 2/1948, f. 33. (Va urma)
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 17 octombrie 2013, apărut sub semnătura Părintelui Arhim. Timotei Aioanei)
