Arhiepiscopul ortodox grec al Marii Britanii este noul președinte al Conferinței Bisericilor Europene

Înaltpreasfinţitul Părinte Nichita, Arhiepiscopul ortodox grec de Thyateira și Marea Britanie, a fost ales luni președinte al Conferinței Bisericilor Europene (CEC – Conference of European Churches).

Arhiepiscopul Nichita este coordonatorul Grupului de lucru al Patriarhiei Ecumenice pentru combaterea traficului de persoane și a sclaviei moderne și deține, totodată, diferite funcții în dialogul interconfesional și interreligios.

IPS Nichita spune că a crezut dintotdeauna că a fi creștin înseamnă a intra în dialog cu alți oameni și cu alte comunități creștine: „Da, bineînțeles că avem diferențele noastre, dar avem atât de multe în comun: Iisus Hristos”.

„A fi președintele unei organizații înseamnă să te ocupi de date și cifre, dar președintele CEC trebuie să lucreze totodată și cu sufletele oamenilor – și asta îmi oferă ocazia de a cunoaște CEC într-un mod diferit”, a declarat ierarhul.


Adunarea Generală a Conferinței Bisericilor Europene a avut loc între 14 și 20 iunie la Tallinn, în Estonia. Delegația Bisericii Ortodoxe Române la eveniment a fost condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale. Adunarea Generală CEC se întrunește o dată la cinci ani.

Conferința Bisericilor Europene este o organizație care aduce în dialog reprezentanții confesiunilor de tradiție ortodoxă, protestantă, anglicană și vetero-catolică de pe continent.

Foto credit: Albin Hillert / CEC

Comentarii Facebook


Știri recente