Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscop de Noua Justiniana și al întregului Cipru, a participat joi la ceremonia de primire a moaștelor Sfântului și dreptului Lazăr la Catedrala Patriarhală, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Am venit să primim binecuvântarea sfinților români: a Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a Sfintei Cuvioase Parascheva, a Sfântului Ioan Iacob Noul Hozevit”, a spus Arhiepiscopul Gheorghe.
„Am vizitat și în trecut România și am rămas uimit de evlavia poporului român. Vă mărturisim, atât eu, cât și delegația însoțitoare, că o astfel de procesiune religioasă plină de evlavie nu am mai văzut în acum”, a spus Preafericirea Sa.
Binecuvântările sfinților ciprioți
„Venind din Insula Cipru, dintr-o țară greu încercată, cu puțini credincioși, dar cu o istorie veche, vă aducem binecuvântările sfinților noștri, ale întemeietorilor Bisericii noastre, respectiv ale Sfinților Apostoli Varnava, Pavel și Marcu, ale Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, ale Sfântului Epifanie, ale Sfântului Ioan cel Milostiv, precum și ale multor alți sfinți”.
În special, a subliniat Arhiepiscopul Ciprului, „aducem binecuvântările Sfântului și dreptului Lazăr, cel înviat a patra zi din morți, prietenului Hristos, dimpreună cu cinstitul său cap pentru binecuvântarea și sfințirea poporului român, cel binecredincios”.
Moaștele Sf. Lazăr, prietenul Domnului, la București
Preafericirea Sa a amintit despre istoria milenară a creștinismului în Insula Cipru și despre perioada petrecută aici de Sfântul și dreptul Lazăr, prietenul Domnului și primul Episcop de Kition (orașul Larnaca de astăzi).
„Cei care ați vizitat Insula Cipru, cu siguranță ați mers și v-ați închinat și în Biserica Sfântului Lazăr din Larnaca, acolo unde se află cel de-al doilea mormânt al său, după cel din Betania. Cu siguranță că nu doar frumusețea și impozanța arhitecturală a clădirii bizantine v-a impresionat, ci conștientizarea faptului că sfintele moaște ale persoanei pentru care Hristos a plâns, se află în acel loc, sfințindu-l”.
„Preafericirea Voastră, mulțumim încă o dată pentru bucuria pe care ne-ați făcut-o aflându-ne astăzi în minunata țară pe care o păstoriți. Așteptăm să avem parte de bucuria de a sluji împreună, în limbi diferite, dar într-o singură inimă, și de a slăvi pe Preasfânta Treime”.
Din delegația cipriotă, prezentă la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou la București, face parte și Mitropolitul Nectarie de Kition, urmaș al Sfântului și dreptului Lazăr în scaunul episcopal.
Pelerinajul dedicat Sfântului Dimitrie a început duminică dimineață, atrăgând deja mii de credincioși care s-au închinat la cinstitele sale moaște. Se așteaptă ca numărul participanților să crească semnificativ odată cu sosirea moaștelor Sfântului Lazăr.
Vezi programul pelerinajului.
Vezi și:
12 sfinți ciprioți pe care să-i cunoști
Portretul Arhiepiscopului Gheorghe: Chimistul care a ajuns la conducerea Bisericii Ciprului
Arhiepiscopul Ciprului: Fără credința creștină, popoarele noastre nu ar fi putut să supraviețuiască
Unde sunt mai multe rugăciuni, e mai multă putere: Gânduri de la pelerinii Sfântului Dimitrie
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu