Arhiepiscopul Ciprului, mesaj pentru Postul Mare: Să lăsăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii

În scrisoarea sa circulară la începutul Postului Mare, Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea al Ciprului transmite un îndemn la abandonarea lucrurilor întunericului și asumarea armelor luminii.

Inspirat de un mesaj adresat de Sfântul Apostol Pavel comunității de creștini din Roma, Preafericitul Părinte Hrisostom al Ciprului îndeamnă credincioșii la trezvie pentru a nu fi cuprinși de întunericul duhovnicesc, caracterizat prin „toate acele lucrări care distrug și pângăresc sufletul și trupul și care contrazic tot ceea ce ne-a lăsat Domnul”.

„Lucrările întunericului nu sunt numai păcatele grele și faptele exterioare. Ci sunt chiar și stările interioare ale sufletului. Sunt și gândurile și dispozițiile păcătoase. Chiar și această atracție către păcat”, semnalează Arhiepiscopul Hrisostom.

Arhiepiscopul Ciprului afirmă că „pocăința, postul, lupta rațională și asceza” pot fi realizate doar printr-o conlucrare a sufletului cu trupul, pentru că „nu poți să ai suflet curat atunci când trupul tău făptuiește păcatul, nici atunci când ții postul bucatelor, dar nu te abții de la patimile și slăbiciunile tale”.

Enciclica Arhiepiscopului Ciprului la începutul Postului Mare 2022: text integral

HRISOSTOM,
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Noii Iustiniane și al întregului Cipru,
Către poporul dreptcredincios al Arhiepiscopiei Ciprului
Harul și binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos
Să fie cu voi cu toți!

Fii iubiți în Domnul,

„Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom. 13, 12). Noaptea ajunge la sfârșitul ei, iar ziua se apropie. Noaptea a înaintat; zorii zilei sunt deja aproape. Este timpul să ne trezim! Să lăsăm deoparte lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii.

Cu aceste cuvinte, pe care le-am ascultat în pericopa apostolică de astăzi, Sfântul Apostol Pavel nicidecum nu se referă la fenomenul natural al schimbării zilei cu noaptea, ci ne vorbește despre o altă noapte, și anume la întunericul duhovnicesc.

Conform Sfinților Părinți, prin noapte și întuneric duhovnicesc, Apostolul se mai referă și la această lume care „zace sub puterea celui rău” (I In. 5, 19). Se referă la timpul istoric în care lucrează duhul pierzaniei, toate acele lucrări care distrug și pângăresc sufletul și trupul și care contrazic tot ceea ce ne-a lăsat Domnul.

De asemenea, noapte se mai numește și viața prezentă, pentru că pe acest pământ viața noastră este temporară și captivă în limitele realității materiale, în muncă și sudoare, în suferință și încercări, în stricăciunea timpului.

Știința admite că într-adevăr noaptea cea mai adâncă este aceea cu câteva clipe înainte de răsăritul soarelui.

Poate că întunericul a înaintat, dar nu disperați, ne spune Apostolul. Lupta este bună și cinstită și demnă de a fi purtată, „ca să nu rămânem afară din camara lui Hristos” (Denia de Luni seară), ci să ne putem afla acolo unde cei care „bine s-au nevoit și s-au încununat” (Stihiră Martirică, Vineri seară, gl. al 7-lea), gustă din bucuria și fericirea cerească.

Și să nu ne gândim că îndemnul său se referă numai la oameni care se află departe de Biserică. Se referă la noi toți! Pentru că lucrările întunericului nu sunt numai păcatele grele și faptele exterioare. Ci sunt chiar și stările interioare ale sufletului. Sunt și gândurile și dispozițiile păcătoase. Chiar și această atracție către păcat.

De câte ori nu ne surprindem pe noi înșine gândind, dorind sau făcând ceea ce este împotriva voii dumnezeiești? Așadar, cu toții avem nevoie de pocăință, o pocăință concretă și adevărată.

Lucrarea pocăinței este dublă. Nu este doar negarea răului dar și acceptarea binelui. Nu este de ajuns să ne descotorosim de greutățile păcatului. Pentru a ne desăvârși pocăința va trebui să facem un al doilea pas: să ne îmbrăcăm cu armele luminii.

Dar care sunt aceste arme ale luminii? Sunt virtuțile; faptele bune; faptele iubirii și filantropiei către aproapele nostru, lupta pentru dobândirea virtuților, rugăciunea puternică și vie, studierea regulată a cuvântului dumnezeiesc, viața sacramentală conștiincioasă. Toate acestea sunt arme luminoase împotriva întunericului și păcatului. Numai acestea ar trebui să împodobească sufletul nostru.

Această luptă, deci, care ni se deschide cu Postul Păresimilor nu se referă numai la trup, ci se referă și la suflet. Pentru că amândouă împreună constituie existența umană. Ambele conlucrează în acțiunile omului. Ambele păcătuiesc, dar se și sfințesc. Sunt atât de unite încât una o trage și pe cealaltă, atât înspre bine cât și înspre păcat.

Nu se poate, deci, concepe pocăința, postul, lupta rațională și asceza, fără participarea celor două: a sufletului și a trupului. Nu poți să ai suflet curat atunci când trupul tău făptuiește păcatul, nici atunci când ții postul bucatelor, dar nu te abții de la patimile și slăbiciunile tale.

Postul adevărat, așa cum ne spune Sfântul Vasile cel Mare este „înstrăinarea de rele, stăpânirea limbii, potolirea mâniei, despărțirea de dorințe, de calomnii, de minciună și de înșelătorie…” dar și de orice altceva care omul identifică în sine ca fiind patimă, defect, slăbiciune. Pentru că numai așa este demn (postul) de laudă și bineprimit de Dumnezeu, bun și folositor.

„Ce i-a folosit postul Fariseului lăudăros, căci postea de două ori pe săptămână, fiind plin de mândrie și judecându-l pe Vameș pentru fărădelegi? Sau ce le-a folosit celorlalți Farisei care își urâțeau fețele lor ca să fie văzuți de oameni că postesc și să fie lăudați de către ei? Nimic!” (Sf. Ioan Gură de Aur).

Deci, dacă postul nostru, iubiții mei, este luminat cu untdelemnul milosteniei și este întărit de smerenie; dacă postul nostru este sfințit de pocăință și de întoarcere la Dumnezeu, și îl înfrumusețează faptele virtuții; dacă postul nostru de la bucate este acompaniat de abținerea de la păcate și dacă împreună cu pântecele nostru eliberat de îmbuibare, mâinile noastre sunt curate de nedreptăți atunci este adevărat și bineprimit înaintea lui Dumnezeu.

Numai atunci acesta contribuie la curățirea și sfințirea noastră – a sufletului și a trupului nostru – și numai atunci va răsări și pentru noi iertarea păcatelor noastre așa cum răsare soarele lumina cea de dimineață!

Un post bun și binecuvântat!

Stăruitor rugător către Dumnezeu pentru voi toți

† Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului

Traducere din limba greacă: Diacon Andrei Matei

Sursa Foto: Romfea

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopul Oradiei a primit vizita Principelui Radu

Episcopul Sofronie al Oradiei a primit săptămâna trecută vizita Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Întâlnirea a avut loc vineri după-amiază la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea. Cu ocazia acestei vizite, Episcopul Oradiei…