Arhiepiscopul ales al Marii Britanii le-a vorbit despre pocăință și rugăciune românilor din Dublin

După ce a participat sâmbătă la întronizarea noului Episcop al Irlandei și Islandei, Arhiepiscopul ales al Marii Britanii și Irlandei de Nord a slujit, în ziua următoare, la Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Dublin.

După citirea textului evanghelic, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a explicat credincioșilor sensul cuvântului pocăință.

Pentru pocăință este nevoie, mereu, de multă rugăciune, cele două merg tot timpul împreună fiind de nedespărțit, a spus Arhiepiscopul ales al Marii Britanii. Preasfinția Sa a subliniat că prin pocăință se restaurează, în chip tainic, chipul lui Dumnezeu din om și relația acestuia cu Ziditorul.

PS Atanasie a îndemnat apoi la iertare și la recunoștință, „deoarece acestea vindecă trecutul și dau rost viitorului, prefac sărăcia (sufletească) în bunăstare, tristețea (inimii) în bucurie, tulburarea (gândurilor) în pace, întunericul (ființei celei mai adânci) în lumină – iar lumina ne face să-L cunoaștem pe Domnul și să gustăm din Viață!”.

În contextul evenimentului de sâmbătă, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de felicitare Preasfințitului Părinte Nectarie și tuturor fiilor duhovnicești ai noii eparhii a Irlandei și Islandei, rugând pe Dumnezeu să reverse harul Său și darurile Sale cele bogate peste toți clericii și credincioșii.

Foto credit: Episcopia Italiei


Știri recente