Arhiepiscopia Sucevei a deschis primele zece centre de tineret „Ecclesia”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, a înființat în ultimele două săptămâni zece centre de tineret la nivelul eparhiei, intitulate „Ecclesia”.

Proiectul are ca scop organizarea, la nivel local, a unor comunități de tineri creștini, care să fie interesați de cunoașterea și trăirea principiilor și valorilor sociale, spirituale și culturale ale unei vieți creștine autentice.

Aceste centre nou-înființate sunt grupurile de debut ale unor comunități mai numeroase, în care se vor desfășura sesiuni catehetice, tabere și activități de lucru cu tinerii din parohiile și școlile județului Suceava.

Pentru început, anunță Arhiepiscopia pe site-ul oficial, proiectul a demarat cu înființarea a zece centre în localitățile vizitate împreună cu doamna inspector școlar Daniela Ceredeev: Berchișești, Bogdănești, Bosanci I, Ciumârna, Fălticeni I, Gălănești, Hurjuieni, Milișăuți, Șcheia, Vicovu de Sus.

„Invităm, deopotrivă, pe profesorii de religie, pe preoții parohi și pe tinerii care sunt apropiați Bisericii și care își doresc să facă parte din această comunitate, să se implice și să ne semnaleze dorința de a face parte din echipa Centrelor de Tineret, ‹Ecclesia›’’, transmite Prof. Cristi-Gabriel Hurjui, Consilier Eparhial al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei

Comentarii Facebook


Știri recente