Arhiepiscopia Dunării de Jos a oferit ajutor pentru 275 de persoane din Centrul de detenție Tichilești

Arhiepiscopia Dunării de Jos a ajutat marți 250 de tineri internați și 25 de persoane private de libertate din Centrul de detenție Brăila-Tichilești cu sprijin material și duhovnicesc.

Ajutorul a constat în pachete conținând alimente neperisabile, produse de igienă, articole vestimentare, precum și cărţi de rugăciune, iconiţe și cruciuliţe.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului național „Coeziune socială și comuniune de credință – Cu Hristos în chilia temniței”, dedicat sprijinirii persoanelor private de libertate prin activități liturgice, educative și sociale.

Programul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Capela „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, oficiată de Părintele Cristian Antonescu, coordonator al preoților capelani din Administrația Națională a Penitenciarelor, împreună cu preoți capelani din unitățile penitenciare Brăila, Galați, Constanța – Poarta Albă, Valu lui Traian, Tulcea și Slobozia. La slujbă a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Rolul activității pastorale în penitenciar

Înaltpreasfinția Sa a oferit clericilor diploma și medalia „Anul Centenar al Patriarhiei Române”, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Ierarhul a subliniat rolul formativ al activităților pastorale în mediul de detenție: „Lipsa familiei și singurătatea, prin multă răbdare, rugăciune și respect față de persoana umană, fac aici o familie impresionantă, inspirată mereu din iubirea lui Dumnezeu”.

„Tinerii sunt acum un dar mare în prezența preacucernicilor părinți capelani”, a adăugat Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Binecuvântarea locului

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a sfințit o troiță construită în incinta centrului și icoanele așezate în capela unității cu cei 16 sfinți mărturisitori și duhovnici ai secolului 20 canonizați de Patriarhia Română. Ierarhul a binecuvântat și spațiile recent modernizate pentru activități educaționale și de reintegrare.

Comisarul-șef Nicușor Sterian, directorul centrului, a mulțumit pentru sprijinul primit: „Acest eveniment are și o conotație educațională, dar și una socială”.

„Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Casian pentru prezența sa și pentru binecuvântarea pe care ne-a acordat-o”, a declarat comisarul șef.

Proiectul „Coeziune socială și comuniune de credință – Cu Hristos în chilia temniței” se înscrie în seria de activități social-filantropice pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos le-a realizat recent, printre care și construirea unui centru de sprijin pentru tinerii cu dependențe.

Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Dunării de Jos


Știri recente