Arhiepiscopia Bucureștilor a semnat marți un acord de colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală.
Acordul privește organizarea serviciului religios în biserica Spitalului Clinic Căi Ferate Nr. 2 din Capitală.
Universitatea a preluat recent administrarea spitalului în cadrul căruia se află și un paraclis în construcție.
Acordul a fost semnat de părintele Michael Tița, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul universității. La întâlnire au participat părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar, și părintele Valentin Niculae, consilier juridic coordonator la Sectorul juridic și bunuri bisericești.
Reașezarea colaborării
Preotul Ionuț Tutea a subliniat necesitatea unor astfel de acorduri pentru buna desfășurare a asistenței religioase în spitale.
„În toate spitalele din Arhiepiscopia Bucureștilor avem preoți de caritate care își desfășoară activitatea în sprijinul bolnavilor, al aparținătorilor acestora și al celor care ostenesc zi de zi în aceste unități medicale. Pentru a organiza în mod corespunzător activitatea preoților de caritate, colaborăm îndeaproape cu conducerea fiecărui spital. În mod deosebit, când au loc schimbări majore, reașezăm pe baze actualizate această colaborare”.
Rectorul universității de medicină a prezentat stadiul actual al lăcașului de cult din cadrul Spitalului CF 2.
„În luna februarie a anului trecut, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila a preluat Spitalul CF 2 în structura sa. Odată cu spitalul, am preluat și o biserică ridicată, dar care nu este finalizată. Mai sunt multe lucrări de realizat, mai ales la interior”.
„Am încercat și am reușit să obținem din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel aprobarea ca biserica să intre sub orânduiala canonică. Având nevoie de fonduri pentru continuarea lucrărilor, la Protoieria Sectorului 1 a fost deschis un cont unde colegii noștri, medicii din Spitalul CF 2, studenții și alte persoane pot dona diferite sume pentru finalizarea lucrării”, a adăugat profesorul Viorel Jinga.
















