Steagul de luptă al Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare a fost expus a Palatul Culturii din Iași cu ocazia deschiderii SACRUM. Iași Art Festival.
Exponatul este prezentat publicului ieșean pentru a doua oară în ultimii 70 de ani și poate fi admirat până în data de 30 octombrie.
Împreună cu steagul, sunt expuse machete ale unor monumente dedicate lui Ștefan cel Mare, documentul descoperit în acest an în interiorul statuii voievodului din fața Palatului Culturii, precum și alte piese și mărturii istorice.
Obiectele sunt prezentate în cadrul Expoziției „Ștefan cel Mare: mărturia vitejiei și credinței”.
Expoziția este curatoriată de Cornel Constantin Ilie, directorul Muzeului Național de Istorie a României, și Senica Țurcanu, directoarea Muzeului de Istorie Iași
„Era firesc să răspundem invitației de a avea drapelul aici, pentru că, deși a mai fost, după ce a ajuns la Beijing, la Paris, la Chișinău și New York, era firesc să se întoarcă și la Iași, mai ales cu o ocazie atât de specială”, au transmis curatorii expoziției.
Stindardul Sfântului Ștefan cel Mare
Steagul de luptă a fost dăruit de domnitor Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos, rectitorită aproape integral de sfântul voievod.
A fost returnat statului român în perioada interbelică. De atunci, steagul a intrat în tezaurul României, iar ulterior a fost expus în Muzeul Național de Istorie.
Potrivit managerului Muzeului Național de Istorie, aversul steagului îl prezintă pe Sfântul Gheorghe străpungând balaurul și este brodat pe atlas roșu, cu fire de aur, argint și mătase albă, verde și roșie. Sfântul Gheorghe șade pe tron, pe o pernă roșie, trăgând cu stânga spada din teacă, în timp ce cu dreapta trage de gardă și zdrobește sub picioarele lui balaurul cu trei capete, ce se încolăcește pe sub tron.
„Doi îngeri coborând din cer îi aduc, cel de la dreapta, o sabie, iar cel de la stânga, un scut încrustat cu pietre scumpe, și îi pun pe cap o frumoasă coroană, împodobită și ea cu două rânduri de pietre scumpe”, a adăugat muzeograful.















