Arhid. Sorin Mihalache, conferinţe SUA: Un om fără practica spirituală este 10% conștient de viața sa

„Există cercetători care studiază creierul și viața obișnuită a oamenilor; aceștia constată că un om obișnuit, fără practica vieții spirituale, care nu are în mod explicit program pentru a se ruga, pentru a medita, pentru a citi un text sfânt, un astfel de om, peste zi, este în maximum 10 procente conștient de viața pe care o trăiește”.

„În rest, este pe pilot automat”, a afirmat Arhid. Sorin Mihalache la conferinţa susţinută sâmbătă în Catedrala „Sfinţii Împăraţi” din Chicago, SUA.

Clericul a conferențiat pe tema „Inteligența spirituală și cultivarea credinței creștine. Câteva reflecții filocalice și perspective științifice”.

Între participanţii la eveniment s-a numărat Mitropolitul Nicolae al celor două Americi.

Evenimentul a reprezentat o invitație la reflecția despre viața fiecăruia, respectiv, viața copiilor. Invitatul a prezentat mai multe tipuri de inteligență: inteligența spațială, inteligența lingvistică, inteligența existențială etc, și modul în care inteligența spirituală se deosebește de acestea și ne facilitează un progres în viața duhovnicească. Fiecare din aceste inteligențe reprezintă o sursă de putere. Inteligența spirituală leagă totul de Dumnezeu: când îl vedem pe celălalt, îl vedem ca și chip al lui Dumnezeu, se precizează pe site-ul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.

„Stările modificate de conștiință de care vorbește inteligența spirituală sunt exact acele stări în care conștientizarea este mai mare. Care sunt acestea? În primul rând, conștientizarea vieții și a darului primit de la Dumnezeu. Fizicianul ar putea să fie șocat de lumea în care trăim, biologul ar putea fi șocat de frumusețea naturii înconjurătoare, mama ar putea să fie impresionată de frumusețea copilului”.

„Oamenii care se uimesc, ne spun cercetările științifice, sunt mai sănătoși din punct de vedere cognitiv. Noi putem să ridicăm calitatea vieții noastre prin simplu fapt de a ne așeza într-o curgere obișnuită a zilei ca să ne uimim de câte ne-a oferit Dumnezeu în acest moment”, a subliniat Arhid. Sorin Mihalache.

A doua zi, el a susţinut o conferinţă la Centrul comunitar românesc ROCO din Chicago. Tema evenimentului a fost: „Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale! Formidabila întâlnire dintre reflecția patristică a teologiei creștin-ortodoxe și descoperirile recente din cosmologie și neuroștiințe”.

Seria de conferinţe susţinute în SUA de Arhid. Sorin Mihalache a început în 4 septembrie şi se va încheie în perioada 5-9 octombrie, în care se desfăşoară Congresul Tinerilor Asociația Tinerilor Români Ortodocși din cele Două Americi (ROYA).

Arhid. Sorin Mihalache

Arhid. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache este licenţiat în matematică şi teologie, având cursuri de master în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică.

Din 2010 este doctor în Filozofie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi și doctorand al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (neuroștiințe fundamentale), cu teza „Neuroștiințele vieții spirituale”.

Este cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, editor executiv al „Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science”, coordonator al Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă”,fiind implicat şi în mai multe proiecte şi activităţi cu specific interdisciplinar.

Foto credit: Mitropolia celor două Americi

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente