Sute de credincioși, alături de ierarhi, clerici și membrii familiei, și-au luat duminică rămas-bun de la Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul la Catedrala Veche din Arad.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Timotei al Aradului, împreună cu Episcopii Sofronie al Oradiei, Nestor al Devei și Hunedoarei, Siluan al Ungariei, Episcopul vicar Paisie Lugojanul al Arhiepiscopiei Timișoarei și Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Pe întreaga durată a Sfintei Liturghii, sicriul cu trupul neînsuflețit al Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul a fost păzit de Garda de Onoare a Jandarmeriei Arad.
O adevărată lecție a demnității
Preasfințitul Părinte Sofronie a evocat viața și suferința regretatului ierarh: „Plecarea cu seninătate în brațele lui Dumnezeu e un semn de încurajare pentru noi toți”.
„Un mesaj pe care Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul îl transmite nouă. Cu seninătate să-ți dai sufletul, o viață de rugăciune, un sfârșit odihnitor în Împărăția Cerului – o adevărată lecție a demnității”.
„Tot cel ce crede în Domnul nostru Iisus Hristos și, în clipa închiderii ochilor, viața nu i se termină, ci merge în lumina Învierii. Pentru că Dumnezeu nu lasă pe nimeni și nu are pe nimeni de pierdut”, a subliniat Episcopul Oradiei.
Să-l asigurăm că nu-l vom uita
După Rugăciunea Amvonului a fost săvârșită Panihida Mică pentru vrednicul de pomenire PS Emilian Crișanul. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a evocat slujirea rodnică a ierarhului trecut la Domnul și contribuția sa la viața eparhiei arădene.
„Nu ne este ușor să-l petrecem acum ca într-o despărțire, dar aceasta nu este o despărțire. Lucrarea pe care a împlinit-o nu poate avea sfârșit. Este o lucrare duhovnicească, legată de toate celelalte lucrări împlinite spre binele întregii obști creștinești și al tuturor celor care slujesc binele și propășirea țării”.
„Să-l asigurăm că nu-l vom uita, ci îl vom pomeni pururea în rugăciunile noastre, ca Bunul Dumnezeu să-i ierte ceea ce a constituit o lipsă în tot ceea ce a avut ca dorință spre bine”, a îndemnat Arhiepiscopul Timotei.
Procesiune în jurul Catedralei Vechi din Arad
La încheierea Sfintei Liturghii a avut loc procesiunea funerară în jurul Catedralei Vechi din Arad. În fruntea cortegiului s-au aflat Sfânta Cruce și prapurii, urmate de însemnele arhierești ale Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul – mitra, omoforul și cârja episcopală.
Sicriul a fost purtat în jurul lăcașului de cult de clerici și însoțit de membrii familiei, ierarhi, preoți și numeroși credincioși.
Trupul neînsuflețit al Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul va ajunge la Mănăstirea Neamț, unde marți va fi oficiată slujba înmormântării.
Foto credit: Mitropolia Banatului











