Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul i-a înmânat luni Excelenței Sale, Nikoloz Nikolozishvili, Ambasadorul Georgiei la București, Ordinul „Sf. Ier. Antim Ivireanul”, oferit de Părintele Patriarh Daniel în semn de apreciere pentru sporirea bunelor relații între popoarele român și georgian.
Ceremonia avut loc la Catedrala Mitroplitană „Sf. Spiridon – Nou”, cu ocazia slujbelor oficiate în deschiderea conferinței din toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor.
„Excelența Sa se află la sfârșitul mandatului de ambasador al Georgiei în România, cu câteva zile în urmă a fost primit de Părintele Patriarh Daniel, prilej cu care s-a constatat sporirea bunelor relații culturale, turistice, economice dintre Georgia și România”, spus Episcopul-vicar patriarhal.
„Deși, ca și noi, a trebuit să traverseze această perioadă a pandemiei plină de restricții, Domnia Sa a reușit câteva lucruri remarcabile pentru cultivarea prieteniei dintre poporul georgian și poporul român, relații inaugurate acum mai bine de 300 de ani de către Sf. Ier. Antim Ivireanul, născut în localitatea Ude din Georgia”, a subliniat ierarhul.
„Domnia Sa a organizat la Muzeul Național de Artă al României o expoziție dedicată celor trei secole de raporturi culturale între Georgia și România, o expoziție de carte georgiană imprimată la Tipografia de la Tbilisi, oferită poporului și țării sale de origine de către Sf. Mitropolit Antim Ivireanul împreună cu material tipografic, cu litere realizate de dânsul.”
„De asemenea, a reușit organizarea unei săli închinate sfântului ierarh la Liceul «Antim Ivireanul» din Râmnicu Vâlcea. Tot în timpul mandatului Domniei Sale, s-a semnat un protocol de colaborare între Ambasada Georgiei și liceul bucureștean aflat sub patronajul sfântului ierarh”, a continuat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
„A realizat mai multe monumente, plăci comemorative închinate unor personalități ale vieții culturale, artistice georgiene, printre care și o plachetă comemorativă dedicată Mitropolitului Iona, care, pentru o vreme, a trăit la Mănăstirea Pângărați din Moldova.”
Ierarhul a amintit și de corul de copii din Georgia venit pentru a participa la sărbătoarea Sf. Antim Ivireanul de la Râmnicu Vâlcea, acolo sfântul a fost episcop, „un cor care a cântat și în curtea Mănăstirii Antim din București, într-o română perfectă, cântecul «Cântă cucu-n Bucovina»”.
„Toate aceste lucruri l-au determinat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să-i confere Excelenței Sale Ordinul «Sf. Ier. Antim Ivireanul», cu prilejul încheierii mandatului diplomatic în țara noastră. Mulți ani trăiască!”, a încheiat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
Ambasadorul Nikoloz Nikolozishvili a contribuit și la înființarea unei curse aviatice directe București-Tbilisi, care, începând cu luna februarie 2018, a facilitat credincioșilor români și georgieni pelerinajele la locurile sfinte ale ambelor țări.
Vezi și:
- Preşedintele Georgiei a vizitat Mănăstirea Antim
- Oaspeți din Georgia la sărbătoarea Sf. Antim Ivireanul de la Râmnicu Vâlcea, orașul ocrotit de ierarhul martir
- București și Tbilisi devin orașe înfrățite. Cei doi primari au dezvelit la București statuia poetului Rustaveli
- Ambasadorul Georgiei în România a oferit Mănăstirii Antim o icoană georgiană cu chipul ctitorului
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews