Tabăra „Pr. Teofil Părăian”, desfășurată între 19 și 28 iulie la Mănăstirea Oașa, a fost dedicată anul acesta moștenirii spirituale a părintelui Constantin Galeriu. Simpozionul național cu tema „Părintele Galeriu astăzi”, găzduit de aceasta, a reunit o serie de personalități marcante ale culturii laice și duhovnicești, care au susținut conferințe și evocări ale marelui duhovnic și orator.
Taberele de educație și cultură ortodoxă de la Mănăstirea Oașa au devenit de multă vreme o tradiție. Au fost inițiate acum 19 ani de părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus, duhovnicul și inspiratorul multora dintre monahii mănăstirii din inima munților Șureanu. 19 ani înseamnă, practic, o generație. Un schimb de generații petrecut sub aceeași oblăduire a marilor duhovnici, veghetori la trezirea spirituală a României. Duhovnici și ucenici, durând o aceeași lucrare în tainica desfășurare a aceluiași duh. Printre tinerii care vin azi la Oașa se află copiii ascoriștilor de acum 20 de ani. Am stat de vorbă cu o astfel de fată, o arădeancă poliglotă, pasionată de biologie, literatură universală și pictură, aspirantă la medicină. Matură, energică și tobă de carte, îți dădea senzația că, printre astfel de oameni, România e pe mâini sigure.
Dialog viu în inima munților Șureanu
Aceasta a fost senzația produsă de întreaga tabără „Pr. Teofil Părăian”, dedicată anul acesta părintelui Constantin Galeriu. Simpozionul găzduit de aceasta a reunit o serie de personalități marcante ale culturii laice și duhovnicești, care au susținut conferințe și evocări ale marelui duhovnic și orator. Punctul lor comun a fost dialogul: dintre știință și religie, societate și Biserică, cult și cultură. Căci personalitatea părintelui Galeriu a fost una prin excelență a dialogului: însuflețit, accesibil și erudit, întotdeauna luminat de harul iubirii și înțelepciunii dumnezeiești. Sub acest har s-a aflat, am simțit-o cu toții – pelerini ocazionali și împătimiți ai Oașei, vorbitori și auditoriu, monahi și mireni – întregul eveniment.
Lucruri, concepte și persoane care în spațiul laic par incompatibile, la Oașa, sub oblăduirea duhului părinților Teofil și Galeriu, dar nu numai al lor, ajung să conviețuiască bine. Incompatibilități firești pentru un eveniment cultural obișnuit sunt depășite când rugăciunea și jertfelnicia își dau mâna cu spiritul cărturăresc, după modelul primelor academii, născute în centrele monahale din întâiul mileniu creștin. Nu întâmplător, unul dintre patronii spirituali ai mănăstirii este Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, deschizătorul primei școli filozofice în care s-a predat creștinismul. Starețul mănăstirii, protos. Iustin, pare să împărtășească, alături de întreaga obște, dar și de tinerii ucenici, același har. Același har, revărsat dimineața în ascultările tinerilor, cot la cot cu starețul și cu alți monahi, la grădina de legume sau la fâneață, după-amiaza în cadrul conferințelor și reîmprospătat în fiece noapte cu sfintele privegheri din biserica de tip catacombă, după rânduială athonită.
Prin osteneala lui Andrei Dârlău, promotor pasionat al memoriei părintelui Galeriu și principal organizator al simpozionului, au ajuns la Oașa o serie de personalități, unele, bine-cunoscute, altele, greu de surprins pe cerul cultural al României. Veșnic tânărul și, aș spune, fericele Costion Nicolescu, eseist și vorbitor neobosit la zeci de conferințe de tineret; pr. Cristian Galeriu, nepotul vrednicului de pomenire părintele Constantin; pr. Nicolae Dura de la Viena; părinții Petre Comșa, Vasile Gordon și Emanuel Ganciu, inimoși colaboratori sau ucenici ai părintelui omagiat; pr. Florin Botezan de la Alba Iulia; Ștefan Trăușan-Matu și Costea Munteanu, universitari angajați în dialogul dintre știință și religie; doctorul Pavel Chirilă, cunoscut promotor al medicinei creștine în România; Bogdan Georgescu și Ioana Hașu – iată-i pe vorbitorii care au dat curs invitației mănăstirii.
Alături de aceștia, enigmaticul Cornel Constantin Ciomâzgă, scriitor anahoret, retras de mulți ani prin lăcașuri de reculegere numai de el știute, a fost apariția cea mai surprinzătoare; discursul și prezența sa, vibrante și sapiențiale, au conferit un plus de poezie și esențializare evantaiului de alocuțiuni din lungile înserări de pe Valea Frumoasei. Acad. Sorin Dumitrescu, pictor și eseist, a susținut o serie de cuvântări animate despre simbolistica icoanei și, mai ales, despre marii săi prieteni Constantin Galeriu și Nichita Stănescu, mystagogi ai necuvintelor și Cuvântului, interlocutori-nepereche, fără de care lumea sa (după cum ne-a mărturisit), dar și a noastră este mult mai săracă.
Tinerii, susținătorii din umbră ai întregii manifestări
Nu vreau să-i trec cu vederea pe tineri, cei mai mulți, cu vechi state la Oașa, care au fost, alături de călugări, sarea și susținătorii din umbră ai întregii manifestări. Curățatul peștelui, plivitul legumelor, prepararea ciorbei, întorsul fânului, întreținerea prețioaselor costume naționale, dregerea cu gust a broboadelor fetelor – toate aceste reflexe și ascultări se transformau, în trăirea liceenilor și studenților, în tot atâtea momente de grație. Parcă niciodată n-am descoperit la tineri atâta tinerețe și maturitate a trăirii creștine.
Era uimitor cum aceiași tineri, după ce și-au exersat abilitățile gospodărești, făceau față după-amiază la cele mai grele provocări ale „greilor”. Niciodată, parcă, „întrebările de Sfinx”, rostite de Sorin Dumitrescu, nu și-au aflat atâtea răspunsuri avizate… chiar dacă rafinatul hermeneut refuza capricios să-și încline fruntea în fața deslușirilor spontane ale novicilor. Bucuria întâlnirii și a dialogului rămânea, totuși, de ambele părți.
Cetățile de duh ale marilor întâlniri. Rostirile și dialogurile lor. La fel de lucrătoare în discreție și tăcere, ca și în rostire. Tăcerile zâmbitoare și privirile străluminate ale monahilor, ocrotind timpul sacru al întâlnirii, dar atât de rar cristalizate în cuvânt. Discreția părinților Iustin și Pantelimon, ori a vajnicului frate Moise, vorbitori redutabili la atâtea conferințe, retrași acum în umbră pentru a da cuvânt vorbitorilor cetății mundane. Cuvintele pline de pătrundere ale părinților Iona și Marcel Hancheș, doi anahoreți luminați, rupți de rețeaua comunicațiilor virtuale, dar la curent cu toate problemele lumii, și mai ales cu întrebările noastre nerostite, ale celor veniți pentru a se hrăni, a înțelege și a-și trăi, fiecare, schimbarea la față. (Reportaj realizat de Elena Dulgheru și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 30 iulie 2013)
