Activitățile privind tematica anului 2018 în Patriarhia Română au fost prezentate în ședința solemnă Sfântului Sinod

Activitățile privind tematica anului 2018 în Patriarhia Română au fost prezentate vineri în ședința solemnă a Sfântului Sinod prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Aula Magna a Palatului Patriarhiei.

Anul 2018, în care se împlinește un secol de la Marea Unire, a fost proclamat drept An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română.

Ședința solemnă a fost deschisă de Patriarhul României imediat după încheierea Sfintei Liturghii oficiate în altarul de vară al Catedralei Patriarhale de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului împreună cu mai mulți ierarhi români, în prezența a mii de pelerini.

Raport-sinteză

Numeroase manifestări culturale și religioase au fost organizate atât în eparhiile din țară, cât și în cele din Diaspora, pentru a omagia unitatea de credință și de neam și a-i comemora pe cei care au contribuit la realizarea idealului național al Marii Uniri.

Aceste activități sunt cuprinse în raportul-sinteză care a fost prezentat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod.

„Succinta prezentare evidențiază faptul că hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin care anul 2018 a fost proclamat An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 a avut o importantă și bogată rezonanță în rândul clericilor, al monahilor și al credincioșilor”, a spus Preasfinția Sa.

Ierarhul a subliniat că odată cu prezentarea acestui raport nu se încheie manifestările dedicate tematicii anului 2018, ci dimpotrivă, vor continua și vor culmina cu „Zilele Sfințirii Catedralei”.

„Evenimentele prilejuite de sfințirea Catedralei Naționale – 25-30 noiembrie 2018 – vor constitui momentul de vârf al omagierii unității de credință și de neam și al comemorării făuritorilor Marii Uniri din 1918”, a amintit Episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul.

În ceea ce privește tematica unității de credință și de neam, Părintele Patriarh a constatat „o dinamică deosebită, o coresponsabilitate, o cooperare și o comuniune spirituală foarte binevenită” la toate nivelurile.

După prezentarea raportului, Patriarhul Daniel a spus că aceste activități care au fost enumerate succint arată „ecoul foarte profund al temei unității de credință și de neam în sufletul poporului dreptcredincios”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat, pe lângă importanța unității și libertății, cea a demnității noastre naționale:

„Dacă noi nu ne respectăm propria identitate, nu putem cere altora să ne respecte unitatea și demnitatea noastră. Deci unitatea noastră este suportul demnității naționale. Un popor dezbinat nu este un popor apreciat”, a atras atenția Părintele Patriarh.

Noutăți editoriale

În partea a doua a ședinței au fost prezentate mai multe noutăți editoriale apărute la Editurile Patriarhiei Române, mare parte dedicate tematicii omagiale și comemorative a anului 2018, între care:

  • „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire. Preoți în tranșee:1916-1919” -trei volume- alcătuite de cercetătorii Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu și Andrei Nicolescu;
  • „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire” -două volume- alcătuite de Pr. Cons. Patr. Mihai Hau;
  • „Istoria parohiilor românești” – primul volum – realizat de Pr. Prof. Vasile Oltean, Dir. Muzeului școlii românești din Șcheii Brașovului.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Varlaam a amintit și de reeditarea „Teologiei Dogmatice Ortodoxe” a Părintelui Dumitru Stăniloae, la 25 ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Foto credit: Mircea Florescu / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente