Activităţi ale departamentului pentru copii şi tineret al Parohiei Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc

La Parohia Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti, Departamentul pentru copii si tineret Ateneul Sf. Pantelimon a organizat duminică, 15 februarie 2015, noul atelier de pictura sub numele de „Icoana faptelor bune” sub coordonarea doamnelor Teleanu Cristina şi Georgeta Muller. Atelierul de pictură face parte din noul proiect parohial intitulat Ateneul faptelor bune care, asemenea tuturor proiectelor precedente (de exemplu: Ateneul Sf. Cuv. Parascheva 2013, Ateneu brâncovenesc 2014, Ateneu parohial 2014 etc.), şi susţine campania umanitară „Stop însingurării 2015!“ a Bisericii Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc, după cum informează ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.ro.

Facem precizarea că Departamentul pentru copii si tineret Ateneul Sf. Pantelimon intenţionează să înscrie proiectul Ateneul faptelor bune la concursul naţional de miniproiecte misionar-filantropice al Patriarhiei Române, intitulat „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“, organizat de Patriarhia Română în anul 2015. În acest sens, Departamentul pentru copii si tineret parohial Ateneul Sfântului Pantelimon a organizat colecta de haine „Darul faptelor bune” cu scopul de a susţine campania umanitară parohială „Stop însingurării!“.

Totodată, membrii Departamentului pentru copii și tineret Sfântul Pantelimon au realizat şi aproximativ 100 de mărțișoare care vor fi donate în cadrul unui târg de mărţişoare şi icoane, duminică, 22 februarie 2015, în scopul obținerii de fonduri necesare susținerii campaniei parohiale Stop însingurării! Facem precizarea că fondurile necesare achiziţionării materiei prime pentru organizarea “Atelierului Mărţişorul faptelor bune” (cartoane, culori carioca, foarfece, aracet, etc.) au fost obţinute în urma distribuirii de către copii a numărului 11/2015 al foii parohiale ”Ateneul Sfântului Pantelimon„, publicată în acest scop de serviciul pentru tineret din cadrul comitetului parohial bisericii Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc din București.

Comentarii Facebook


Știri recente