Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (text)

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (26 octombrie)

Preotul, după ce își pune epitrahilul și felonul, deschide dvera și dă obişnuita binecu­vântare din faţa Sfintei Mese, zicând:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Dacă nu este preot de faţă, în locul binecuvântării de mai sus, diaconul, monahul sau mireanul, va rosti:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi se rostesc rugăciunile începătoare:

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti și toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor și Dătătorule de viaţă, vino și Te sălăşluieşte întru noi și ne curăţeste pe noi de toată întinăciunea și mântuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curăţeste păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori),
Slavă…, și acum…

Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greşelile noastre, pre­cum și noi iertăm greşiţilor noştri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Dacă este preot de faţă, zice:

Că a Ta este împărăţia, și puterea, și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Dacă nu va fi preot de faţă, diaconul, monahul sau mireanul, va rosti:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic troparele de umilinţă:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă…,

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici nu pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum, ca un Milostiv, și ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toţi – lucrul mâinilor Tale, și numele Tău chemăm.

Și acum…,

al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea nea­mului creştinesc.

SIMBOLUL CREDINŢEI

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul ce­rului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.

Si întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevă­rat, născut, nu făcut; Cel de o fiin-ă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întru­pat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat și a pă­timit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi;

Și S-a înălţat la ceruri și sade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii și morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul, este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobor­nicească și apostolească Biserică.

Mărturisesc un botez spre ier­tarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Și viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluieşte (de 12 ori) Slavă…, Şi acum…

Veniţi să ne închinăm Împăra­tului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împă­ratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru ade­vărul Tău; auzi-mă, întru drep­tatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu și viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veac. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu însetat de Tine ca un pământ fără de apă. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineaţa mila Ta că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dă-ruiește-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăj­maşii mei și pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă…, Şi acum…

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule! (de trei ori).

Și îndată se cântă,
pe glasul al 8-lea:

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvân­tat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Troparul Sfântului,
glasul al 3-lea:

Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă în­drăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dum­nezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă (de două ori).

Slavă…, și acum…,

al Născătoarei-Învierii,
acelaşi glas:

Pe tine, ceea ce ai mijlocit mântuirea neamului nostru, te lă­udăm, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Căci, cu trupul cel luat din tine, Fiul tău şi Dumnezeul nostru, prin Cruce primind pa­timă, ne-a mântuit pe noi din stricăciune, ca un iubitor de oameni.

Apoi: Doamne, miluiește (de trei ori). Slavă…, și acum…

Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Spală-mă întru totul de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curăţeste. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept eşti Tu întru cuvin­tele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit, și în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat  mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăţi; spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. întoarce faţa Ta de către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale Și cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, și cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de văr­sarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de drep­tatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ţi-aș fi dat; arderile-de-tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zideas­că zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, pri­nosul și arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.


Condacele şi icoasele

Condacul 1

Învăţătorului dreptslăvitoarei credinţe întru Hristos, surpătorului şi ruşinătorului păgânătăţii, ostaşului adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare şi mare apărător credincioşilor, toţi acum, cântări de mulţumire şi laude din suflet cu dorire aducându-i, să-i cântăm: Bucurăte, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Icosul 1

Credinţa adevărată învăţând-o de la părinţii tăi, Mucenice Dimitrie, ai vieţuit pe pământ, prin darul lui Dumnezeu, ca un înger, cu neîncetate rugăciuni şi milostenii, apoi, învăţând pe toţi şi chinuri răbdând, luminat ai mărturisit, pentru care noi aducem ţie aceste cântări de laudă:

Bucură-te, cel ce părinţilor tăi prin rugăciuni ai fost dat;

Bucură-te, cel de a cărui naş­tere toată cetatea s-a bucurat;

Bucură-te, cel ce din părinţi binecredincioşi ai răsărit;

Bucură-te, cel ce dreapta cre­dinţă până la sfârşit ai păzit;

Bucură-te, cel ce ca un înger pe pământ ai vieţuit;

Bucură-te, cel ce luminat pe Hristos ai mărturisit;

Bucură-te, cel ce, prin post şi rugăciune necontenită, îngerilor te-ai asemănat;

Bucură-te, cel ce prin milos­tenii şi lacrimi, pe demoni i-ai înfricoşat;

Bucură-te, nemuritoare odras­lă a cetăţii Tesalonicului;

Bucură-te, reazem neclintit al Iliricului;

Bucură-te, cel ce întru pri­mejdii lumii eşti mare apărător;

Bucură-te, cel ce eşti, celor ce cu credinţă năzuiesc la tine, grabnic ocrotitor;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 2

Auzind împăratul Maximian că a murit tatăl tău, Mucenice al lui Hristos, şi socotind a te aduce pe tine la un gând cu el în sluji­rea idolească, ţi-a dat dregăto- ria de proconsul, dar tu, deşi ai primit, ai priceput vicleniile lui şi, cu înţelepciunea cea dată ţie de sus, ai rămas neprins de acestea, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Mucenice de trei ori fericite, n-ai voit a te supune poruncii împărăteşti de a ucide pe toţi cei ce se închinau numelui lui Iisus Cel răstignit, ci, dimpotrivă, luminat L-ai mărturisit pe El. Şi ca alt Pavel pe toţi ai învăţat sfânta credinţă, iar multa închi­nare la idoli, cea fără de Dum­nezeu, ai dezrădăcinat-o. Pentru aceea, vrednic eşti a auzi de la noi acestea:

Bucură-te, cel ce, afară de Dumnezeu, nimic n-ai dorit;

Bucură-te, cel ce voinţa cea rea a împăratului nu ai împlinit;

Bucură-te, cel ce pe Preasfânta Treime ai mărturisit-o luminat;

Bucură-te, cel ce vitejeşte tru­pul tău nu l-ai cruţat;

Bucură-te, cel ce credinţa în Iisus ai mărturisit;

Bucură-te, cel ce pe vrăjmaşii Crucii i-ai biruit;

Bucură-te, cel ce locuitorilor Tesalonicului alt Pavel te-ai dovedit;

Bucură-te, cel ce în mijlocul lor credinţa în Hristos ai propo­văduit-o;

Bucură-te, cel ce porunca ti­ranului împărat ai nesocotit-o;

Bucură-te, cel ce de sfaturile lui te-ai lepădat;

Bucură-te, cel ce de darurile lui te-ai îndepărtat;

Bucură-te, cel ce plată pentru dreapta credinţă de sus ai luat;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 3

Plin fiind tu, Mucenice Dimitrie, de harul lui Dumnezeu, care te lumina şi te înţelepţea prin fapte bune, ca pe o scară mergând din putere în putere, nu te-ai temut de neputinciosul împărat pământesc, ci te-ai ară­tat viteaz ostaş al cerescului Împărat, Iisus Hristos, Căruia cu mare glas Îi cântai: Aliluia!

Icosul 3

Râvnind, ai râvnit pentru dreapta credinţă a lui Hristos, pe care o aveai pururea în inima ta, răbdătorule de chinuri. Şi, mai înainte de a veni Maximian în Tesalonic, ai încredinţat ave­rea ta slugii tale, Lup, ca să o împartă la săraci, iar tu, Sfinte, prin rugăciuni şi post, te-ai pre­gătit spre nevoinţă, stând cu bună îndrăzneală întru adevăr; pentru aceea îţi zicem:

Bucură-te, cel ce momirea îm­păratului întru nimic ai socotit-o;

Bucură-te, cel ce pe Sfânta Treime a fi Dumnezeu adevărat ai mărturisit-o;

Bucură-te, cel ce de credinţa părinţilor tăi tare te-ai ţinut;

Bucură-te, cel ce a fi hulită cre­dinţa cea dreaptă n-ai îngăduit;

Bucură-te, pildă bună cetăţe­nilor Tesalonicului;

Bucură-te, cel ce bine ai chib­zuit mântuirea sufletului;

Bucură-te, cel ce ai răspândit adevărata credinţă;

Bucură-te, cel ce ai nimicit pă- gânătatea prin stăruinţă;

Bucură-te, cel ce bogăţia întru nimic ai socotit-o;

Bucură-te, cel ce toată averea ta săracilor ai împărţit-o;

Bucură-te, de obşte folositor şi ajutător;

Bucură-te, apărător al nostru mult rugător;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 4

Fiind înştiinţat împăratul de credinţa ta, viteazule mărturisitor, a venit în Tesalonic. Deci, înain­tea lui stând, cu îndrăzneală ai mărturisit pe Hristos, Dumnezeu adevărat; iar mulţimea de zei cea păgânească ai ocărât-o, lucru de care Maximian mâniindu-se, a poruncit să te închidă în tem­niţă, unde, intrând tu, cuvios su­flet, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Foc arzător având în sufletul tău, fericite Mucenice Dimitrie, pentru dragostea Celui dorit al tău, întru nimic socotind chinu­rile, întărit de harul Lui, vesel ai intrat în temniţă, şezând ca într-o cămară luminoasă, rugându-te şi cântând psalmi; pentru care de la noi auzi acestea:

Bucură-te, cel ce prin harul lui Hristos ai primit putere;

Bucură-te, cel ce pe vrăjmaşi i-ai biruit în tăcere;

Bucură-te, cel ce pentru Domnul în temniţă ai fost trimis;

Bucură-te, cel ce pe diavolul prin smerenie l-ai învins;

Bucură-te, cel căruia închisoa­rea ţi s-a arătat cămară luminată;

Bucură-te, cel ce, în ea, cântai lui Dumnezeu laudă neîncetată;

Bucură-te, cel ce, întărit cu semnul Crucii, pe scorpie ai călcat;

Bucură-te, cel ce de ea ai rămas nevătămat;

Bucură-te, cel ce, văzând pri­mejdia necredinţei, ai urât dregătoria pământească;

Bucură-te, cel ce ai îndrăgit slujirea în ostăşia cerească;

Bucură-te, săditor al creşti­nătăţii;

Bucură-te, smulgător al păgânătăţii;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 5

Chemând lângă tine pe toţi creştinii dreptmăritori, de slujirea ta, Sfinte, aceştia s-au bucurat; iar noi, pătrunşi de sfânt fior, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Tânărul Nestor, nădejde în Dumnezeu având prin tine, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, îndată alergând la acea priveliş­te, cu mare glas l-a chemat pe Lie să lupte cu el; iar împăratul, mirându-se de tinereţea şi înfă­ţişarea lui Nestor, cea plină de curaj, chemându-l la sine i-a zis: „Nu vezi pe câţi a omorât Lie?”, momindu-l cu făgăduinţe min­cinoase, spre a-l trage la un gând cu el. Dar Nestor, nepri­mind ispita, a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”; apoi îndată a început a se lupta cu Lie, pe care, aruncându-l în as­cuţişul suliţelor, l-a dat la amară moarte, şi aşa s-a împlinit prorocia ta, Sfinte, pentru care te întâmpinăm cu aceste laude:

Bucură-te, cel ce pe Nestor l-ai îndemnat a se lupta;

Bucură-te, cel în care el multă nădejde avea;

Bucură-te, cel ce l-ai întrarmat cu semnul cinstitei Cruci;

Bucură-te, cel ce de râvnă sfântă l-ai umplut atunci;

Bucură-te, cel prin care el a lepădat sfaturile cezarului;

Bucură-te, cel ce l-ai întărit a birui puterea barbarului;

Bucură-te, cel prin care acela la amară moarte a fost dat;

Bucură-te, cel prin care mândria lui Lie s-a surpat;

Bucură-te, cel a cărui prorocie s-a împlinit;

Bucură-te, cel prin care şi Nestor pentru Hristos a pătimit;

Bucură-te, cel prin care şi lui în cer cunună i se pregăteşte;

Bucură-te, cel prin care sufle­tul lui cu mucenicii se socoteşte;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 6

Fiind înştiinţat nelegiuitul împărat, că tu, Mucenice Dimitrie, ai fost pricinuitor pierzării lui Lie, s-a mâhnit, mai mult decât dacă ar fi căzut din împărăţia sa, şi îndată a poruncit ostaşilor ca şi tu, asemenea, cu suliţele să fii străpuns; iar tu, vrednicule de laudă, aşteptai, cugetând la bu­nătăţile ce aveai a le dobândi şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia

Icosul 6

Şezând tu în temniţă, vitea­zule Mucenice, a căutat spre tine Domnul de sus, cercetându-te prin îngerul Lui, care, întru lumină mare, ţi s-a arătat cu o preafrumoasă cunună ce­rească, pe care punând-o pe capul tău, ţi-a zis: ,,Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie; îmbărbătează-te, întăreşte-te şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi!”; iar tu, Sfinte, ai răspuns: ,,Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mân­tuitorul meu!”; că, fiind aprins de dragostea Lui, doreai a-ţi vărsa pentru El sângele tău, pentru care noi te lăudăm aşa:

Bucură-te, cel ce, şezând în temniţă, vesel te-ai arătat;

Bucură-te, cel spre care Hristos din ceruri a căutat;

Bucură-te, cel ce de la El cer­cetare minunată ai primit;

Bucură-te, cel la care un în­ger cu frumoasă cunună a venit;

Bucură-te, cel pe care vede­rea îngerului mult te-a bucurat;

Bucură-te, cel al cărui creştet cu lumină ţi-a fost încununat;

Bucură-te, cel ce, primind cununa, din inimă ai mulţumit;

Bucură-te, cel ce pe vrăjma­şul tare l-ai biruit;

Bucură-te, cel ce pace, îmbăr­bătare şi întărire prin înger ai luat;

Bucură-te, cel ce, prin răbda­re, tărie dreptei credinţe te-ai arătat;

Bucură-te, cel ce întru Domnul Iisus Hristos te-ai veselit;

Bucură-te, cel ce pentru El sângele a-ţi vărsa ai dorit;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 7

Începând a se lumina de ziuă, au intrat ostaşii în temniţă la tine, Mare Mucenice, aflându-te stând vesel la rugăciune, şi îndată au început a te străpunge cu suliţele; iar tu, nevoitorule, cu suflet viteaz ai ridicat mâna dreaptă, împungându-te întâia suliţă în coastă, după chipul Pătimirii lui Hristos, Domnul tău, Cel cu suliţa împuns, în mâinile Căruia ţi-ai dat sfântul tău suflet, cântând: Aliluia!

Icosul 7

Cumplit şi fără cruţare, osta­şii au străpuns trupul tău, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, Mare Mucenice, încât pământul s-a roşit cu sângele tău, făcându-te privelişte îngeri­lor şi oamenilor; iar tu, rugându-te din adâncul inimii, ai răb­dat până la sfârşit cu mulţumi­re, neclintit în dreapta credinţă; pentru care primeşte de la noi acestea:

Bucură-te, cel pe care ostaşii, în temniţă, te-au aflat în rugă;

Bucură-te, cel ce ai răbdat ca ei să te străpungă;

Bucură-te, cel ce cu suflet vi­teaz ai ridicat mâna dreaptă;

Bucură-te, îndelung răbdă­tor cu minte înţeleaptă;

Bucură-te, cel ce Pătimirea lui Hristos, Domnul tău, ai închipuit;

Bucură-te, cel ce împungere în coastă, ca şi El, ai primit;

Bucură-te, cel ce pământul ai înroşit cu sângele tău;

Bucură-te, cel ce sufletul ţi l-ai dăruit lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce îngerilor şi oamenilor privelişte te-ai arătat;

Bucură-te, cel ce de bunăvoie durerea morţii ai răbdat;

Bucură-te, cel ce tare ca un dia­mant te-ai arătat până la sfârşit;

Bucură-te, cel ce până în clipa morţii lui Dumnezeu I-ai mulţumit;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 8

Mucenice de trei ori fericite, dându-ţi sfântul suflet în mâini­le Domnului tău, Căruia cu cre­dinţă I-ai slujit, te-ai dus să vieţuieşti în locaşurile cereşti, împre­ună cu cetele Mucenicilor; dar trupul tău, aruncat fără de cinste, zăcea la pământ, însă unii dintre credincioşi, mergând noaptea, l-au luat şi l-au îngropat, cân­tând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

După îngroparea trupului tău, credincioasa ta slugă, Lup, ca semn al dragostei, luând un veşmânt al tău şi inelul muiate în sângele tău, Sfinte, multe feluri de boli prin ele se tămăduiau şi duhurile cele necurate se izgoneau; de aceste minuni înştiinţându-se tot Tesalonicul, necredinciosul împărat Maximian a poruncit ca şi pe fericitul Lup să-l prindă şi să-i taie capul; şi aşa, sluga cea bună după stăpâ­nul său, adică după tine, Sfinte Dimitrie, s-a dus la Domnul; pen­tru care noi îţi cântăm aşa:

Bucură-te, cel al cărui trup, străpuns fiind, a rămas jos;

Bucură-te, cel al cărui creştet Iisus l-a încununat;

Bucură-te, cel ce nevoinţă mucenicească ai săvârşit;

Bucură-te, cel ce în locaşurile cereşti cu pătimitorii eşti prea­mărit;

Bucură-te, cel ce de la pământ la cele cereşti te-ai ridicat;

Bucură-te, cel ce cu Mucenicii dimpreună te-ai numărat;

Bucură-te, cel ce tu i-ai dat lui Lup veşmântul şi inelul tău;

Bucură-te, cel ce prin ele felurite boli ai vindecat mereu;

Bucură-te, prin care nici el de cruzimea lui Maximian nu s-a înfricoşat;

Bucură-te, cel pe care şi el, ca pe un stăpân, te-a urmat;

Bucură-te, cel ce eşti izvor de minuni nesecat creştinilor;

Bucură-te, cel ce eşti rană anevoie de vindecat păgânilor;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 9

Deasupra mormântului tău, Sfinte, fiind zidită o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi felurite vindecări un boier credincios, anume Leontie, din părţile Iliricului, de boală grea fiind cuprins, a fost adus la locul unde sfintele tale moaş­te erau în pământ ascunse şi îndată a dobândit tămăduire, pentru care, cinstindu-te pe tine, Sfinte Mucenice Dimitrie, a cântat cu mulţumire lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icosul 9

Vrând boierul Leontie a-ţi zidi o biserică mare şi frumoasă ca semn de mulţumire pentru vindecarea sa, înlocuind pe cea mai mică, a început a săpa şan­ţurile spre temelie. Dar – o, mi­nune! – a aflat sfintele tale moaş­te întregi şi nestricate, curgând din ele mir binemirositor. Pentru aceasta, adunându-se poporul şi preoţii, cu bucurie le-au scos din pământ şi mulţime nenumă­rată de bolnavi se tămăduia; iar Leontie, plin de veselie, ridi­când degrab la acel loc biserică frumoasă şi minunată, a pus în ea cinstitele tale moaşte, Sfinte Dimitrie, în raclă de mult preţ; deci, bucurându-ne şi noi de aceasta, grăim către tine:

Bucură-te, cel ce pe Leontie de boală grea l-ai vindecat;

Bucură-te, cel pentru care el, spre mulţumire biserică în nu­mele tău a ridicat;

Bucură-te, cel ce ai luat de la Dumnezeu dar de tămăduiri;

Bucură-te, cel al cărui trup nouă l-ai dat izvorâtor de mir;

Bucură-te, cel ce, ivindu-te din pământ, bună mireasmă a răspândit;

Bucură-te, cel ce pe mulţi de felurite boli i-ai izbăvit;

Bucură-te, cel ce înăuntrul bisericii cu cinste de preoţi ai fost aşezat;

Bucură-te, cel de care credin­cioşii mult s-au bucurat;

Bucură-te, cel prin care sfin­tele tale moaşte întregi se păzesc;

Bucură-te, tămăduitor al celor ce la racla ta năzuiesc;

Bucură-te, vas de mir neîm­puţinat şi de felurite boli vinde­cător;

Bucură-te, cel ce pentru toţi eşti de daruri împărţitor;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 10

Binecredinciosul       Leontie, voind a se întoarce la Iliric, a vrut să ia o parte din sfintele tale moaşte, ca să zidească şi acolo, în patria sa, o biserică în numele tău, Sfinte; dar tu, arătându-te, l-ai certat, ca să nu îndrăznească a lua ceva din ele, iar el luând numai giulgiul muiat în sângele tău, în raclă de aur l-a pus şi, ducându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Minuni multe făcând tu, Sfinte, prin giulgiul tău, lui Leontie arătându-te pe cale, l-ai izbăvit de furtuna ce-l ameninţa când trecea cu ai săi Dunărea, zicându-i să ia racla cu giulgiul în mâinile sale şi să nu se teamă; asemenea şi tuturor celor ce nă­zuiesc cu credinţă la tine le eşti de obşte folositor şi grabnic aju­tător; pentru care-ţi cântăm aşa:

Bucură-te, cel ce pe Leontie, ce din sfintele tale moaşte a vrut să ia, l-ai certat;

Bucură-te, cel ce giulgiul muiat în sângele tău, spre mân­gâiere i-ai dat;

Bucură-te, cel ce de furtuna ce-l ameninţa l-ai izbăvit, prin arătare;

Bucură-te, cel prin al cărui giulgiu l-ai trecut râul fără vătă­mare;

Bucură-te, cel prin care el, sosind la Sirmium, în biserica ce zidise ţie a aşezat acest odor;

Bucură-te, cel ce şi acolo minuni şi tămăduiri ai împărţit tuturor;

Bucură-te, cel ce pe Marian, eparhul Iliricului, de boală grea l-ai tămăduit;

Bucură-te, cel ce pe un îndră­cit degrab l-ai izbăvit;

Bucură-te, cel ce şi curgerea de sânge ai oprit-o;

Bucură-te, cel ce foametea ce era în cetatea ta ai potolit-o;

Bucură-te, cel ce pe locuitorii ei din primejdie i-ai scăpat;

Bucură-te, cel ce, arătându-te vânzătorilor de grâu, le-ai po­runcit să trimită corăbiile spre Tesalonic neîntârziat;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 11

Sfeşnic cu totul luminos fiind cinstitele tale moaşte, Izvorâtorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aşezat în mijlocul bisericii, luminează pe toţi cei ce cu credinţă năzuiesc la ele. Pentru aceea, de un ase­menea dar să nu ne lipseşti şi pe noi, Sfinte, cei ce cu dragoste ne aflăm stând înaintea sfintei tale icoane; cu multă smerenie închi- nându-ne, cerem a fi feriţi de orice potrivnice întâmplări, dar mai ales de înfricoşătoarea groază a cutremurului şi a ne învăţa să cântăm lui Dumnezeu, dimpreună cu tine: Aliluia!

Icosul 11

Evlaviosul împărat Iustinian a trimis în Tesalonic bărbaţi cin­stiţi să ia o parte din sfintele tale moaşte, spre sfinţirea bisericii pe care o zidise. Dar, ajungând ei acolo şi de racla ta apropiindu-se – o, minune! – deodată au ieşit foc şi scântei de văpaie, iar un glas înfricoşător din foc a zis: „Staţi şi nu îndrăzniţi!”; atunci ei, spăimântaţi, cu frică s-au închinat ţie şi, întorcându-se, au spus împăratului cele întâmpla­te, aducând întru mirare pe toţi; pentru care te lăudăm, grăind:

Bucură-te, cel ce foc şi scântei de văpaie din racla ta ai scos;

Bucură-te, cel ce, prin minunea aceasta, multora ai adus folos;

Bucură-te, cel ce aprinzăto­rului de lumini, Onisifor, în vis te-ai arătat;

Bucură-te, cel ce fapta sa, cu iubire de oameni, ai mustrat;

Bucură-te, cel ce i-ai poruncit lui să-şi îndrepte faptele;

Bucură-te, cel ce pe toţi îi în­demni să lupte cu ispitele;

Bucură-te, cel ce a doua oară iarăşi aievea l-ai mustrat;

Bucură-te, cel de al cărui glas ca de un tunet s-a cutremurat;

Bucură-te, cel înaintea căruia, venindu-şi în sine, a mărturisit fapta sa;

Bucură-te, cel ce, spăimântându-l, l-ai făcut a spune tutu­ror mustrarea ta;

Bucură-te, cel ce, prin minuni, ai întărit poporul tău;

Bucură-te, cel ce te rogi să ne mântuiască Dumnezeu;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 12

Stând înaintea lui Hristos, Cel ce te-a întărit spre pătimire, prealăudate Mare Mucenice Dimitrie, de la El ai luat dar a vindeca pe toţi de patimile su­fleteşti şi trupeşti; deci, ne rugăm ţie, Sfinte, cel ce ai îndrăzneală multă, nu înceta a mijloci mân­tuire sufletească nouă, celor ce cinstim pomenirea ta şi cântăm neîncetat Atotţiitorului: Aliluia!

Icosul 12

Cu cântări cinstim pomeni­rea ta, fericim chinurile tale şi îndelungă răbdarea ta, mărim minunile tale, vitejia şi bărbăţia ta cea nebiruită şi te lăudăm ca pe un mare ajutător şi păzitor lumii, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie, din inimă grăind ţie acestea:

Bucură-te, cel ce pe episcopul luat în robie l-ai eliberat;

Bucură-te, cel ce pe el la Tesalonic l-ai adus nevătămat;

Bucură-te, cel ce pe cele două fecioare, ce au cusut chipul tău, le-ai izbăvit;

Bucură-te, cel ce pe răpitorul lor l-ai lăsat batjocorit;

Bucură-te, cel ce degrabă le-ai adus pe ele, dimpreună cu chi­pul, la biserica ta;

Bucură-te, cel la a cărui raclă acel chip spre lauda ta se punea;

Bucură-te, cel prin care, văzându-se ele deşteptate lângă mormântul tău s-au bucurat;

Bucură-te, cel prin care cei adunaţi acolo, văzând minunea, au săltat;

Bucură-te, cel ce de multe ori ai izbăvit cetatea ta de năvălirea barbarilor;

Bucură-te, cel ce pe mulţi i-ai scăpat din robia păgânilor;

Bucură-te, cel ce dimpreună cu îngerii eşti vorbitor;

Bucură-te, cel ce tuturor către Stăpânul eşti mijlocitor;

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 13

O, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, Izvorâtorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, primeşte această rugăciune a noastră, pe care o aducem ţie acum cu umilinţă, şi ne păzeşte de bolile sufleteşti şi trupeşti, precum şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi de cei nevăzuţi, ca, prin rugăciunile tale cele bineprimite către Dumnezeu, împre­ună cu tine în veacul ce va să fie, să-I cântăm Lui: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori. Şi iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1.

După citirea Acatistului, ros­tim rugăciunea:

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără strică­ciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Dacă este preot, acesta ros­teşte ectenia întreită, după care face otpustul obişnuit.

În lipsa preotului, după rugă­ciunea către Maica Domnului, zicem:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Comentarii Facebook


Știri recente