Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a slujit duminică la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Capitală.
Episcopul vicar patriarhal a oficiat Sfânta Liturghie şi a vorbit la predică despre adevărurile ce reies din înţelesurile Sfintei Cruci.
„Nu se poate vorbi despre cruce fără să fie luată în considerare iubirea lui Dumnezeu față de noi oamenii. Prin invitația «să urmeze Mie», Hristos apare în fața noastră drept «calea vieții», care este însă amenințată constant de «calea morții», de păcat, care îl separă pe om de Dumnezeu și de aproapele”, a spus ierarhul.
„De la sine înțeles, potrivit unei logici firești, dacă vorbim despre Dumnezeu, El trebuie să fie puternic, să poruncească și să stăpânească. Or, pe cruce, acest Dumnezeu «pare» să fie unul vulnerabil, abandonat, atribute care nu pot fi asociate cu Dumnezeu, potrivit aceleiași logici”.
„Doar că tocmai în aceasta constă superioritatea creștinismului, ca Evanghelie și religie revelată. Dumnezeul nostru e mare tocmai pentru că Se face foarte mic, Se coboară în lume și Se arată «nebăgat în seamă», de dragul omului pe care l-a adus la existență”.
PS Paisie a evidențiat ideea „Crucea reprezintă de fapt declarația de dragoste pentru totdeauna a lui Dumnezeu față de oameni!”.
Ierarhul a vorbit despre lepădarea de sine ca mijloc de smerenie.
„A te lepăda de sine înseamnă a te smeri, a renunța la propriul plan, deseori limitat și meschin, pentru a primi planul lui Dumnezeu. Schimbarea aceasta, lepădarea de sine l-a făcut pe Sf. Ap. Pavel să afirme: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine» (Galateni 2, 20)”.
„«Să-și ia crucea și să urmeze Mie». Așa cum crucea poate deveni un simplu obiect decorativ, la fel «purtarea crucii» poate deveni un mod de a spune, o formulă de stil”.
„Când suferința noastră devine tot mai grea, ne aducem aminte că Domnul Însuși a răbdat pătimirile, răstignirea și moartea; atunci când suferim, participăm la suferința Domnului, dar, și mai mult, crucea noastră este purtată chiar de către El”.
„A înțelege că în spatele Crucii se ascunde o mare de dragoste, a Fiului lui Dumnezeu pentru oameni, ne conduce la cel de-al treilea moment important al Evangheliei – «a-ți pierde sufletul sau viața, pentru Hristos și pentru Evanghelie», care este tocmai condiția pentru a-ţi salva sufletul, viața. Un paradox care se traduce cam în felul următor – dai totul ca să primești totul! Îți riști, pentru dragostea mare pe care o porți, chiar și mântuirea sufletului de dragul celorlalți, atunci când înțelegi cu ce fel de dragoste ne iubește Dumnezeu”.
„Poate să pară ciudat că astăzi, într-o societate care se consideră atât de evoluată și progresistă, Biserica vine, după două milenii de la răstignirea lui Hristos pe Cruce, și ne arată crucea ca drum de viață și de fericire autentică. Însă, Biserica din totdeauna crede și mărturisește că numai în crucea lui Hristos este mântuire”.
„Să luăm aminte la adevărul cuvintelor Sale, care par dure, dar care ne descoperă secretul prin care calea vieții acesteia ne poate conduce la viața veșnică din Împărăția lui Dumnezeu”.
În încheiere, Părintele Episcop vicar s-a rugat lui Dumnezeu „să ne dăruiască şi nouă puterea de a ne purta crucea şi de a mărturisi în toată viața noastră cât de mult ne-a iubit Dumnezeu! Amin!”.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro
