PS Samuel Bistrițeanul: Mântuitorul vrea să sădim în continuare Cuvântul lui Dumnezeu în sufletele oamenilor

Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a slujit, duminică, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cluj-Napoca, slujba sfințirii pentru noul locaș de cult din municipiu.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Evangheliei din Duminica a 21-a după Rusalii, PS Samuel Bistrițeanul a spus că prin pilda Semănătorului, Mântuitorul Hristos vrea să ne încurajeze să semănăm Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent de circumstanțe.

„Nu întâmplător Mântuitorul omite pregătirea de dinaintea terenului pentru semănat, pentru a ne învăța pe noi un lucru important, și anume faptul că această muncă, această activitate de pregătire a solului, ne aparține nouă. Și, de asemenea, ne mai învață încă ceva: că nu trebuie să ne descurajăm niciodată atunci când, semănând cuvântul lui Dumnezeu, nu întotdeauna obținem rezultatul dorit.”

„Mântuitorul vrea să ne încurajeze, vrea să ne spună să continuăm să semănăm Cuvântul lui Dumnezeu în sufletele oamenilor, chiar dacă observăm că nu întotdeauna acest Cuvânt cade în inimi pregătite”, a explicat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Orice prezență la Sfânta Liturghie, o șansă de a ne împărtăși cu Hristos

În continuare, Preasfinția Sa a subliniat importanța prezenței la Sfânta Liturghie, de la început până la sfârșit pentru a nu rata întâlnirea cu Hristos.

„Noi, când venim la biserică, trebuie să venim cu gândul că ni se oferă încă o șansă de a ne împărtăși cu Hristos. De aceea, este foarte important ca atunci când venim la biserică să fim prezenți încă de la începutul Liturghiei sau cel puțin din momentul când au loc citirile biblice – Apostolul și Evanghelia”.

„Dacă nu am ajuns la timp, am pierdut prima împărtășire – împărtășirea cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă plecăm prea devreme, putem pierde cea de-a doua – împărtășirea cu Trupul și cu Sângele Domnului”, a transmis ierarhul.

Slujba sfințirii a fost oficiată în sobor, din care au făcut parte o serie de preoți și diaconi. Potrivit Mitropoliei Clujului, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost înălțată între anii 2010-2025.

O zi minunată

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, a transmis felicitările sale pentru părintele paroh, Ciprian Doru Filip, pentru ridicarea bisericii.

„Vrem să vă spunem că ziua de astăzi a fost minunată. Ogorul sufletului, în care trebuie să semănăm, tare am dori să fie un pic afânat, ca să putem culege câte ceva din ceea ce am auzit, din ceea ce am văzut, din rugăciunile care s-au făcut. Admir lucrarea pe care părintele Ciprian, sprijinit de oameni buni, a împlinit-o”, a menționat Mitropolitul Clujului.

Părintele Ciprian Doru Filip fost distins cu „Crucea Transilvană” pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar arhitectul Doina Munteanu a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni.

Mai multe persoane care au sprijinit ridicarea bisericii au primit distincții din partea Mitropolitului Clujului.

Foto credit: Mitropolia Clujului


Știri recente