90.000 de lei și o icoană a Maicii Domnului „Ocrotitoarea celor nenăscuți” pentru Centrul Sf. Elena din București

Campania de finanțare a unui nou centru de sprijin pentru femeile în criză de sarcină a strâns peste 90% din suma necesară înființării și funcționării în primele două luni: 90.500 de lei. Un donator a oferit centrului și o icoană: Maica Domnului „Ocrotitoarea copiilor nenăscuți” (foto sus).

Este cea mai mare sumă care s-a strâns public vreodată de la persoane particulare pentru finanțarea unui centru de sprijin în criza de sarcină. Uimită de solidaritatea oamenilor, Alexandra Nadane, coordonatoarea campaniei, spune că aceasta se va prelungi până când își va atinge obiectivul de 100.000 de lei.

Ea a notat pe blogul Centrului Alexandra: „Ce-i unește pe acești oameni? Răspunsul la întrebare l-am primit astăzi, când cineva a donat pentru Centrul Sf. Elena această icoană deosebită cu Maica Domnului «Ocrotitoarea copiilor nenăscuți»: dorința de a fi mâini întinse ale iubirii lui Dumnezeu pentru femeile în criză de sarcină și pentru copiii lor”.

Icoana primită în dar a fost pictată de ortodocșii din Statele Unite, care au simțit că Maica Domnului îi ajută în lupta pentru apărarea darului vieții și pentru binele femeilor. Aceasta subliniază că Fecioara Maria este Maica duhovnicească a tuturor oamenilor, născuți și nenăscuți.

Centrul va funcționa în zona Piața Muncii din București și se va numi „Sfânta Elena”, în semn de omagiu pentru o mamă care a născut și a crescut un om care a schimbat fața lumii, pe Sfântul Împărat Constantin.

Coordonatoarea centrului va fi Alexandra Nadane, Director Executiv la Centrul „Sf. Alexandra Împărăteasa”, care în prezent se confruntă cu atât de multe cereri de ajutor, încât și-a depășit cu 43% capacitatea de lucru.

Centrul „Sf. Elena” va oferi sprijin pe termen scurt, înainte de naștere și în primele luni după naștere. Astfel, va putea acorda, anual, ajutor psihologic și material unui număr de aproximativ 1.500 de femei în criză de sarcină.

Vezi și:

Foto credit: Centrul Alexandra

Comentarii Facebook


Știri recente