80% dintre cetăţenii UE vor să se renunţe la ora de vară

Majoritatea cetăţenilor Uniunii Europene doresc renunţarea la ora de vară.

Comisia Europeană a lansat luna trecută o consultare publică privind renunțarea la ora de vară, iar aproximativ 80% dintre participanți s-au pronunțat pentru renunțare, informează news.ro.

Sondajul este rezultatul unei cereri din februarie a Parlamentului European de a analiza regulile actuale privind ora de vară.

Comisia nu a oferit detalii, în schimb a precizat că au participat 4,6 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene.

Comisarul European pentru Transport, Violeta Bulc, va informa comisarii în legătură cu rezultatele şi va redacta un raport oficial înaintea consultărilor cu Parlamentul European şi cu alte părţi relevante, conform unui purtător de cuvânt al Comisiei.

Foto credit: public domain

Comentarii Facebook


Știri recente