29 aprilie 1927 – S-a născut în Focșani Virgil Cândea – profesor, istoric al culturii românești, filosof și teolog

29 aprilie 1927 – S-a născut în Focșani Virgil Cândea – profesor, istoric al culturii românești, filosof și teolog. Studii liceale în București (1938-1945), superioare la Facultățile de Drept (1945-1949), Filosofie (1946-1950) și Teologie (1951-1955) din București, la care a obținut licența; doctoratul în Filozofie (1970). Bibliograf principal, apoi șef ai Secției de documentare la Biblioteca Academiei Române (1950-1961), director al Secretariatului Asociației Internaționale de Studii sud-est europene (1963-1968), cercetător științific principal la Institutul de Studii sud-est europene (1968-1972), secretar al Asociației „România” (1972-1990). Lector, apoi profesor de Istoria relațiilor internaționale la Facultatea de Drept (1963-1966), profesor de Istoria culturii si Artă religioasă la Institutul de Arte plastice „Nicolae Grigorescu” (1980-1982), un timp la Facultatea de Teologie (din 1993), toate în București; profesor invitat la diferite instituții universitare din străinătate (Napoli, Geneva, Strasbourg, Roma, Beirut). Membru corespondent (1992), apoi titular (1993) și vicepreședinte (1998-2002) al Academiei Române; secretar general al Asociației Internaționale de Studii sud-est europene, membru în Uniunea Scriitorilor din România, redactor al unor reviste de specialitate sau membru în comitetele lor de redacție; membru mirean în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor și în Adunarea Națională Bisericească (1990-2006). A participat la numeroase congrese și reuniuni internaționale de studii istorice, de studii sud-est europene, de artă religioasă sau de istoria culturii; a organizat expoziții internaționale de icoane (Beirut, Paris); a îngrijit publicarea, în ediții critice, a operei lui Dimitrie Cantemir (inclusiv Divanul în 1969 și Sistemul religiei mahomedane, cu traducere și studiu introductiv), Alexandru Odobescu, Dante Alighieri. A publicat numeroase lucrări privitoare la istoria spiritualității românești, cultura românească medievală, arta și cultura postbizantină, relațiile culturale și spirituale ale românilor cu Orientul creștin (greci și arabi), opera unor umaniști și iluminiști români. Lucrări: Muntele Athos. Prezențe romanești (1979, cu versiuni în limbile franceză, engleză și germană); Prezențe culturale românești – Istanbul. Ierusalim, Păros, Patmos, Sinai, Alep (1982, cu versiuni în aceleași limbi); Prezențe culturale românești – Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia (1984, cu versiune franceză). A trecut la Domnul la 16 februarie 2007 în București.

Comentarii Facebook


Știri recente