25 octombrie, Ziua Armatei Române: 78 de ani de la eliberarea teritoriului național

Marți, 25 octombrie 2022, este serbată Ziua Armatei Române. Aceasta a fost instituită în 1959 ca omagiu pentru sacrificiile militarilor români în al Doilea Război Mondial.

În 25 octombrie 1944, odată cu eliberarea oraşului Carei, se atingea obiectivul actului de întoarcere a armelor, realizat de Regele Mihai în 23 august 1944.

Obiectivul a fost eliberarea întregului teritoriu românesc de sub ocupaţia germano-maghiară şi anularea consecinţelor Dictatului de la Viena, care a smuls din componența României o mare parte din Transilvania.

Un amănunt interesant este că obiectivul eliberării României s-a împlinit chiar de ziua de naștere a Regelui Mihai, de la care aniversăm, tot marți, 101 ani.

La București, Ziua Armatei Române este sărbătorită prin următoarele ceremonii:

Ora 10.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I – ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii și survol al unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

Ora 12.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”) – ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.

Ora 13.00, la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, expoziția temporară „Drumul către Încoronarea din anul 1922”, care marchează Centenarul acestui eveniment.

Ora 19.00, retragere cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional- sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Tot în cursul zilei de marți, la Carei, Păuliș și Satu Mare sunt depuse coroane de flori în cadrul unor ceremonii religioase și militare, iar Voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, care au parcurs aproximativ 3800 de kilometri în cadrul Ștafetei Veteranilor, vor prezenta onorul celor care s-au jertfit pentru România.

De asemenea, cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române survolează orașele București, Comana, Călărași, Slobozia, Fetești, Baia Mare, Câmpia Turzii, Târgu Neamț, Bacău, Iași, Rușavățu-Muscel și Buzău.

Ceremonii similare au loc în principalele garnizoane din țară, la Monumentele eroilor, precum și la cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, Republica Moldova și Ungaria.


Aproximativ 540.000 de militari români au participat la luptele din al Doilea Război Mondial, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă.

După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte alături de Trupele Aliate pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, contribuind prin noi jertfe la victoria din 9 Mai 1945, care a marcat sfârşitul războiului în Europa.

Militarii români se bucură de patronajul spiritual al mai multor sfinți: Maica Domnului ocrotește Marina Română, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pictat pe steagurile Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare, ocrotește Forțele Terestre, iar Prorocul Ilie Tesviteanul este patronul Forțelor Aeriene Române.

Foto credit: Facebook / Ministerul Apărării Naționale

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente