147 de ani de la nașterea unei Suverane – a României Mari și a inimilor supușilor ei

Sâmbătă se împlinesc 147 de ani de la nașterea unei prințese britanice care a fost adoptată de România și a ajuns să se identifice cu destinul românilor, devenind Regina Maria, numită și „Regina Inimilor”, „Regina soldat” și „Mama Răniților”.

A fost mamă a șase copii, scriitoare, patroană a artelor, diplomat iscusit, dar și soldat și soră de caritate. A iubit România, iar România a iubit-o, mai ales că a jucat un rol crucial în Războiul de Reîntregire și în obținerea recunoașterii României Mari.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit-o în mesajul adresat cu ocazia Duminicii Mironosițelor din Anul Centenar al Marii Uniri (2018), duminică dedicată de Biserică femeilor creștine:

„Evocăm cu recunoştinţă contribuţia Reginei Maria a României – un adevărat simbol al curajului, al devotamentului şi al iubirii faţă de poporul român”.

Marie Alexandra Victoria de Saxa Coburg și Gotha era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. La 17 ani s-a căsătorit cu Principele Moștenitor al României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. Au avut șase copii, dintre care cel mai mare a fost viitorul Rege Carol al II-lea.

Mai târziu a scris că nu-și poate închipui lumea fără copii și că aceștia au fost „punctul central” al vieții ei.

Ferdinand și Maria au devenit rege și regină în 1914 și au fost încoronați ca suverani ai României Mari la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922.

Regina Maria a fost principalul consilier al regelui. L-a sfătuit să se alăture Antantei în Primul Război Mondial, ceea ce avea să asigure mai târziu recuperarea provinciilor românești aflate sub stăpânire austro-ungară.

Încă din data de 15 august 1916, când România a declarat război Austro-Ungariei, Regina Maria a României s-a implicat în organizarea serviciului de Cruce Roșie, care se afla sub Înaltul Său Patronaj.

În octombrie 1917, pe frontul din Moldova, Regina Maria s-a încadrat, purtând uniforma de ofițer, în sectorul de front Cireșoaia în fața cotei 443, pe linia întâi, în prima tranșee, la 200 metri de inamic.

De altfel, încă din 1896, când era doar principesă, Regele Carol I a numit-o comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori, corp de cavalerie a cărei uniformă a purtat-o adesea.

A fost și „regina diplomat”, care a asigurat recunoașterea României Mari printr-un turneu făcut după război care a cucerit opinia publică și oamenii de stat care reprezentau Marile Puteri.

„Regina inimilor” a plecat la Domnul în 18 iulie 1938. Pe ultimul drum, Armata Română i-a oferit un salut unic: cu baionetele înfipte în pământ și patul armei în sus.

Ne-a lăsat, pe lângă inima ei, depusă inițial la Castelul din Balcic, apoi la Castelul Bran, și o bogată literatură memorialistică (și nu numai), gustul pentru frumos, care se vădește în decorarea și amenajarea Castelului Pelișor din Sinaia, dar și dragostea pentru cultura tradițională a românilor, care a adus în atenția internațională frumusețea portului românesc.

Într-un cuvânt, le-a oferit românilor inima ei – la propriu și la figurat.

Vezi și:

Sursa foto: Institutul Cultural Român

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente